Ce poți învăța din situațiile ofensatoare? Iată 5 semne că ai o stimă de sine sănătoasă.

Cel mai simplu mod de a ne verifica stima de sine, este prin exemplul atitudinii noastre față de situațiile ofensatoare, atunci când suntem dezamăgiți de circumstanțele din jur sau de viață. În acest articol vreau să analizăm cum reacționează oamenii cu o stimă sănătoasă la astfel de probleme.

Nimeni nu se naște supărăcios. Dobândim această proprietate ca o modalitate de a reacționa la așteptările neîmplinite. Dacă omul nu a primit ceea ce a vrut – el se supără. Așa fac copiii mici, personalitatea cărora este în curs de formare: stima de sine se maturizează, copilul își dezvoltă abilitățile de independență.

Omul adult ar trebui să poată face față supărărilor – el este protejat de încrederea interioară în propria valoare pe care și-a crescut-o și a conștientizat-o.

Dacă te-ai supărat – înseamnă că ai pierdut.

Supărarea – este o poziție de pierdere. În momentul în care te-ai supărat, ai pierdut. În primul rând, pentru că supărarea distruge. Din punctul de vedere al psihosomaticii, aceasta este agresiune îndreptată în interior. Un cuvânt rău din exterior provoacă o furtună de sentimente și gânduri rele. Negativitatea provoacă diverse forme de răzbunare – de la ignorare completă la trucuri murdare conștiente – supărarea crește și „devorează” purtătorul sub formă de boli corporale. De exemplu, formațiunile oncologice din ginecologie și andrologie pot fi răspunsuri la supărările cultivate.

În al doilea rând, ea este periculoasă ca instrument de manipulare pentru a obține ceea ce dorești. Drept urmare, oamenii se îngrădesc cu un zid de supărare, suferă, se chinuiesc – pierd mai mult decât câștigă.

În al treilea rând, supărarea este un indicator al imaturității personalității, o poziție copilărească, infantilă. Când omul nu este sigur de propria valoare și cunoștințe, el caută confirmarea semnificației sale la alții. Și dacă, în loc de laude și sprijin, primește critici și cenzurii, se supără. El se va comporta așa până când își va repara stima de sine și va învăța cum să iasă învingător din orice situație supărătoare.

Verifică-ți stima de sine.

Fă o listă cu cei mai importanți oameni din viața ta. Unde ești pe această listă? Ar trebui să fii primul loc.

Omul al cărui „rating” personal este condus de copii, părinți, soție sau soț, nu își trăiește propria viață – el trăiește pentru alții, pentru afaceri, pentru datorie. Nu-și simte propria valoare, de aceea așteaptă apreciere și recunoștință de la ceilalți. Și dacă nu o primește sau e insuficientă, atunci se supără.

Deci, ce concluzii putem trage dintr-o situație ofensatoare, având o stimă de sine sănătoasă.

1. Înțelegi că alături de tine este un profesor. Orice om care ne provoacă supărare, ne este dat pentru cunoaștere, nu ca pedeapsă, ci pentru a ne arăta ce este în neregulă cu noi.

În acest caz merită să-ți pui două întrebări. „Cum am atras această situație: care a fost cuvântul sau acțiunea mea care a făcut ca omul să-mi invadeze valoarea, poate că nu sunt sigur de corectitudinea, cunoștințele și abilitățile mele? Și – ”Cum pot schimba acest lucru?” De exemplu, să recunosc greșeala, să nu o repet și să lucrez cu mine și cu abilitățile mele.

2. Găsești un beneficiu pentru tine. Orice situație ofensatoare este pentru a învăța ceva din ea. Și trebuie privită din punctul de vedere al propriului beneficiu. Să presupunem că dintr-o dată partenerul a devenit rece cu tine. Prima dorință este să te superi și să-i reproșezi. Dar aceasta este o poziție copilărească. O abordare adultă ar fi ca omul să se întrebe ce beneficiu are din asta? Brusc omul începe să conștientizeze că având experiența traumatizantă a relațiilor, el însuși a experimentat frica de intimitate. Și această distanțare – este șansa de a conștientiza adevărata problemă și de a o rezolva în interiorul său.

3. Găsești motivul în tine. Tot ce se întâmplă în lume are un motiv, iar dacă ni se întâmplă nouă, atunci motivul este în noi. Trebuie să te întrebi: ce a cauzat asta?

Să presupunem că într-o relație cu bărbatul, femeia a fost prea deschisă cu el, a arătat interes excesiv, s-a „dizolvat” în partener și a primit o atitudine rece. Este inutil să te superi, nu are rost să-i reproșezi lui, sarcina ta acum este să ai grijă de tine, să-ți simți valoarea, să devii autosuficientă, independentă, strălucitoare și carismatică. Să te iubești, să te pui pe primul loc.

4. Desemnează limite. Se întâmplă că cineva ne jignește în mod deliberat – ne umilește, ne devalorizează, ne suprimă. Reacția tradițională la o astfel de agresiune este să te superi, să te închizi și să spui încă o dată cât de nedreaptă este această lume.

Poziția adultului este de a defini clar limitele. Să-i spui omului că i-ai auzit punctul de vedere, dar nu ești de acord cu el și ceri respect pentru opinia și valorile tale. Și omul fie te va auzi și își va schimba comportamentul, fie relația se va termina. Refuzul de a comunica este, de asemenea, o opțiune de marcare a granițelor, cu condiția ca motivele să fie corect explicate celui care te-a jignit.

5. Arată compasiune față de răufăcător. Adesea, atacurile intenționate reflectă preocupările celui care atacă. Și trebuie să ai suficientă maturitate internă, valoare și respect de sine pentru a opune rezistență. Dacă ai analizat situația din cele patru poziții anterioare și ai înțeles că la tine totul este în regulă, trebuie să te distanțezi de supărare și să compătimești persoana care într-un mod atât de nesănătos face față problemelor personale.

Viața din starea „Vreau”

Pentru a învăța să te prețuiești și să te respecți, trebuie să înveți să trăiești din starea „Vreau”. Trăim adesea din stările „nevoie” și „trebuie” Starea „Vreau” îți permite să vrei – să te înțelegi, să te cunoști, să înveți să-ți vezi avantajele și dezavantajele, ceea ce înseamnă să te schimbi în mod conștient. Toate acestea nu se întâmplă imediat. Procesul necesită timp și muncă. Dar rezultatele merită munca – doar schimbându-ne pe noi, schimbându-ne starea vieții noastre, putem schimba viața însăși.