
Ce înseamnă să „trăiești emoția”?
Să trăiești o emoție – înseamnă să o observi, să o exprimi în cuvinte și să înțelegi motivele apariției ei.
Pentru a face acest lucru, este important să nu eviți emoția, ci să accepți că este prezentă. Apoi să-ți spui ce simți exact: „Sunt furios”, „Sunt deprimat”, „Sunt mânios”. După care să te gândești de ce a apărut. Aici te poate ajuta conceptul că emoțiile noastre nu sunt influențate de circumstanțe, ci de atitudinea noastră față de circumstanțe.
Întreabă-te: „Ce atitudine am față de asta, dacă mă simt atât de trist sau rănit?” Atunci cauza emoției poate deveni clară.
Exprimarea emoției, de asemenea, este o formă a o trăi. Ea îți poate aduce o ușurare temporară, dar nu este întotdeauna eficientă.
Cum să-ți exprimi emoția pentru a o trăi mai ușor?
Poți să-ți desenezi starea de spirit, să-ți descrii emoțiile într-o scrisoare, să rupi hârtia, să lovești o pernă, să faci sport, să dansezi. Dacă emoția este legată de acțiunile altei persoane, atunci îi poți spune: „simt iritare când nu-mi răspunzi mult timp.”
Astfel de metode ajută la reducerea gradului emoției în acest moment, dar nu garantează că într-o situație similară această emoție nu va reapărea. Deci, exprimarea unei emoții nu este suficientă pentru a o trăi.
Cum să trăiești pas cu pas emoția până la capăt și să o eliberezi?
Pentru a învăța să faci față emoțiilor dificile, este util pentru o perioadă să monitorizezi constant ceea ce simți. Pentru a face acest lucru, îți poți analiza experiențele conform schemei:
– Ce emoție a apărut?
– Cât de puternic este exprimată? De exemplu, de la 1 la 10.
– În ce circumstanțe a apărut această emoție?
– Ce atitudine am față de aceste circumstanțe?
– Compară-ți atitudinea față de aceste circumstanțe și emoțiile care au apărut. Probabil că emoția este provocată de ceea ce crezi despre circumstanțe și nu de circumstanțele ca atare.
– Stabilește dacă atitudinea față de aceste circumstanțe te ajută sau te împiedică?
– Gândește-te dacă aceasta este singura atitudine față de ceea ce se întâmplă? Alte opțiuni ar putea exista? Te-ar ajuta o perspectivă diferită?
– Revină la emoție și încearcă să simți cum s-a schimbat gradul ei pe o scară de la 1 la 10.
Cum înțelegi că ai trăit emoția cu adevărat?
De obicei simți ușurare. Ea semnalează că emoția este trăită sau deja a fost trăită. Dacă după ce ai numit emoția, ai exprimat-o și ai realizat că gradul ei s-a redus, atunci o trăiești.
De asemenea, poți încerca să-ți „scanezi” corpul din cap până în picioare. Pune-ți o întrebare pentru fiecare parte a corpului: „Cum mă simt aici?” Dacă nu simți durere, tensiune, amorțeală acesta este un semnal bun – nu-ți suprimi emoția.
Ce se întâmplă dacă nu trăiești emoția?
Dacă omul își suprimă sau își ignoră emoțiile pentru o lungă perioadă de timp, el se poate simți epuizat, pustiu, obosit. Când nu-ți poți recunoaște și numi emoțiile, nu înțelegi cauzele lor, s-ar putea să nu-ți poți înțelege dorințele și prioritățile.
Ce se va schimba dacă vei învăța să faci asta?
Trăirea emoțiilor face parte din abilitățile de autoreglare emoțională. Adică capacitatea de a-ți gestiona emoțiile și de a răspunde în mod adecvat la eveniment. De exemplu, să nu renunți complet la viața ta personală, chiar dacă partenerul te-a trădat și să nu renunți la serviciu după o remarcă critică din partea șefului.
Când omul este capabil să-și regleze emoțiile, el poate, în funcție de situație, să le intensifice sau să le slăbească. Atunci se simte mai bine, are energia necesară de a-și satisface nevoile și de a-și atinge obiectivele.