„Îmi amintesc sentimentul meu de oboseală de la vârsta de 19 ani. Dat fiind faptul că acum am 40 de ani, oboseala a fost cu mine de mai bine de jumătate din viața mea. Cât este de neplăcut este iar și iar să te ridici din pat, să te îmbraci, să-ți târăști corpul în frig, ploaie sau căldură. Ochii mei tot timpul încearcă să se închidă, merg încet pentru că nu-mi pot mișca picioarele mai repede și chiar pare că vorbesc dificil.
Să te forțezi, să depășești fiecare zi – pare o ispravă și… lene. Acasă sunt considerată leneșă pentru că nu vreau să fac curățenie, să gătesc și să plătesc chiria. Cantitatea mică de energie pe care o am, trebuie să o cheltuiesc pe muncă – în cele din urmă aceasta este sursa existenței mele, a realizării mele. Trebuie să depun eforturi să fiu lăudată, promovată, să am un salariu mai mare. Iar acasă mă așteaptă o altă meserie, pentru care nu mai am energie. Știu, copiii mei așteaptă să mă joc cu ei sau doar să fiu alături. Soțul meu este mereu nemulțumit, a obosit să aștepte să fac o schimbare. Știu toate astea și nu pot face nimic. Nu am putere… Nu mă ajută nici vitaminele, nici alimentația adecvată, nici odihna, nimic.”
Adesea oamenii vin la psiholog în speranța că li se va spune o rețetă magică și totul se va schimba – va apărea energia necesară pentru muncă, familie etc. Din păcate nu există o rețetă magică. Dar există un anumit model în care trăiește omul. Modelul, desigur, este distructiv, cu pierderi evidente, și chiar imperceptibil pentru el că își „varsă” energia inutil.
Energia care ar trebui îndreptată spre sine – spre autodezvoltare, autorealizare, către protejarea granițelor, spre satisfacerea nevoilor vitale – este blocată dintr-un oarecare motiv și „investită” într-un anumit rol.
Rolurile sunt situaționale și de bază, care sunt atât de puternic împletite în structura psihicului, încât omul nu le poate descoperi singur.
Rolurile de bază se formează în copilăria timpurie și sunt împletite cu un număr mare de protecții psihologice, care servesc psihicul, protejându-l de traume. Pe de o parte, ele reprezintă un obstacol în calea „intruziunii ilegale”, acolo unde omul este foarte vulnerabil și lipsit de apărare. Pe de altă parte, proprietarul acestui model de bază are și el ordin să intre aici. Cu alte cuvinte, omul joacă orbește rolul cândva ales, care a devenit de mult timp o povară grea pentru el, dar de care nu poate scăpa, pentru că nu poate „vedea”. În termeni psihologici, el nu este conștient.
A conștientiza aceste modele de comportament cu mintea – este imposibil. Dacă i-aș spune unei cliente, de exemplu, că oboseala ei provine din faptul că a jucat toată viața rolul unei fete bune, cel mai probabil nu va vedea nicio legătură. Și, considerându-mă ciudată, va continua să caute rețeta magică.
Conștientizarea este posibilă doar prin simțuri. Când omul își spune ceea ce simte atunci când i se întâmplă ceva, treptat, pas cu pas, explorează motivele care îl fac să facă o alegere sau alta. Și astfel, iar și iar, urmărindu-și sentimentele, el însuși ajunge să-și dea seama de rolul său. Apoi, acest rol sau model, va începe treptat să-și piardă puterea asupra lui.
Fiecare persoană este unică. Și, deși mulți oameni joacă roluri similare, fiecare are propria poveste despre apariția lui. Este important să explorezi istoria personală, indiferent cum se încadrează aceasta într-o regulă. De aceea, o rețetă magică care va funcționa pentru o persoană nu va funcționa pentru alta.
Dându-ne energia unui model distructiv, ne epuizăm, ne pierdem vitalitatea. Împreună cu energia, dispare bucuria și plinătatea vieții, dorința de a crea, ușurința și veselia. Individualitatea noastră necesită dezvoltare și nu suportă ignorarea.
Respectându-ți individualitatea, „auzindu-ți” nevoile – aceasta este rețeta magică. Caută unde și cum îți cheltui energia pe ceea ce te epuizează (și, apropo, îi face infantili pe unii). De îndată ce individualitatea ta va primi ceea ce i se cuvine, vei simți un aflux de energie și dorința de a crea.