Când am încetat să depun eforturi pentru a fi pe placul tău, mi-am oferit dreptul să fiu eu însămi în prezența ta. Și în același timp, în sufletul meu, ți-am oferit dreptul să fii tu însăți.
M-am eliberat de nevoia de a-ți calcula fiecare reacție la acțiunile mele și la fiecare pas pe care îl faci. M-am eliberat de necesitatea de a-ți anticipa dorințele și nevoile. Dacă nu-ți exprimi dorințele și nevoile sau nu ți le satisfaci pe cont propriu, ele rămân nesatisfăcute. Acestea sunt legile vieții adulte.
Când am încetat să depun eforturi pentru a fi pe placul tău, nu mi-a mai păsat de ce te-ai supărat. M-am eliberat de nevoia de a ghici dacă te-ai supărat pe mine sau pe altcineva. Dacă vrei sprijin și consolare din partea mea, spune-mi direct. Dacă voi avea o resursă, te voi sprijini. Dacă nu, voi refuza. Nu sunt obligată să te consolez și să te susțin dacă asta mă distruge.
Când am încetat să depun eforturi pentru a fi pe placul tău, am putut să cer și să-ți accept ajutorul. Și să accept cu calm respingerea. Am eliberat situația. Nu sunt obligată să merg spre tine. Nu sunt obligată să trec peste complexele și nemulțumirile tale din copilărie. Să depun eforturi pentru a te conduce în starea adultă a egoului.
Când am încetat să depun eforturi pentru a fi pe placul tău, am încetat să aștept sfaturi bune de la tine. Am încetat să te idealizez și să cred că ești mai înțeleaptă și mai în vârstă decât mine. Ești cine ești. Și nu este vina mea și nici problema mea. Te cunosc așa cum ești. Te văd așa cum ești. Iluziile nu-mi mai acoperă privirea.
Când am încetat să depun eforturi pentru a fi pe placul tău, am simțit ușurare, libertate și un aflux de energie. Dorința de a ne îmbunătăți relația, lua prea mult din resursa mea.
Dar, când vei veni din nou la mine, desigur, voi avea cafeaua ta preferată. Țin minte că la tine s-a terminat. Și, bineînțeles, că o voi turna într-un borcan frumos.