Bunicile noastre nu și-au iubit suficient fiicele. Nu aveau timp: munceau, reconstruiau orașele distruse de război. Când nu ai o locuință și mâncare pe masă, nu ai timp de jocuri educative. Mamele noastre au crescut cu un deficit de iubire. Obrajii lor nu au sărutați, umerii lor nu au fost îmbrățișați.
Aceste fete au crescut și au născut copii pentru ca aceștia să le iubească, pentru a compensa anii de frig emoțional.
Într-o bancă poți depune bani și apoi poți veni să-ți iei dividendele. Dar copiii nu sunt o bancă. În copiii trebuie să investești nu de dragul dividendelor, ci de dragul lor. O investiție în interior.
Să iubești este mai ușor și mai tămăduitor decât să nu iubești. Singurătatea este atunci când nu ai pe cine iubi. Iar rezervele tale de dragoste, acoperite cu o prelată a uitării, zac uitate în curtea din spate. Iar tu îți creezi un obiect al iubirii pentru a arunca prelata și a pune dragostea în acțiune.
Acum poți plăti bunurile necesare cu un card, iar o parte din bani ți se returnează imediat pe card. Este foarte plăcut când primești acest cashback.
Iubirea copiilor este ca un cashback. Un bonus plăcut, dar nu o datorie.
Mama îmi spunea: „Mi-am sacrificat viața pentru tine.” – adică a muncit din greu ca să nu-mi lipsească cele necesare. Acum mama vrea dividende. Dar aceasta a fost alegerea ei. Și-a sacrificat viața pentru ceea ce a ales. Pentru a fi cea care a fost. Deci, s-a sacrificat pentru sine. Nu pentru mine, nu trebuie să îndrepte săgețile spre mine.
”Vezi tu, mamă, nu m-ai născut pentru tine, ci pentru mine. Nu te pot iubi așa cum te-a iubit mama ta. Te pot iubi ca o fiică. Nu eu te iau în brațe, ci tu mă iei. Iar pe tine te ia mama ta. Dar ea a plecat demult, ceea ce înseamnă că nu te mai ia nimeni.”
Mamele vin la copiii lor și încearcă să recâștige o parte din dragoste, să se urce în brațele lor. Plâng, fac capricii, lovesc cu picioarele.
Dar dragostea nu poate fi câștigată, implorată și recâștigată. Ea nu crește pe cenușa războiului, a pretențiilor și a nemulțumirilor. Dragostea este lumină. Vrei să fie luminoasă? – Luminează. Iubește. Tu însăți generezi această electricitate, rotești pedalele motorului intern – și becul se va aprinde. Va străluci și încălzi.
Bunicile noastre nu și-au iubit suficient fiicele. Mamele noastre nu ne-au iubit pe noi. Am născut copiii noștri și avem toate șansele să nu-i iubim suficient. O dinastie cu o lipsă cronică de dragoste.
Vreau să plâng și să-mi îmbrățișez copiii. Să-i iubesc din toată puterea mea, fără dividende și cashback. Pur și simplu pentru că au obraji pe care îi poți săruta și umeri pe care îi poți îmbrățișa.
Și să rotesc aceste pedale, astfel încât lumina pâlpâitoare să fie din ce în ce mai strălucitoare și să lumineze cu mai multă putere calea. Mie și celor pe care îi iubesc. Ceea ce înseamnă că nu am nevoie de o prelată a uitării.
Atât timp cât voi avea pe cine să iubesc, îi voi iubi pentru că există.