Pentru a trăi, trebuie să respirăm, să dormim, să mâncăm și să bem. Dar ce se întâmplă cu iubirea? Ea este un bonus frumos pentru om care, după cum știți, este un animal social sau totuși este o nevoie vitală?
Este o nevoie biologică?
Despre natura iubirii au purtat discuții filosofii și scriitorii, sociologii și culturologii, iar recent li s-au alăturat psihologii și biologii.
În noua carte „Wired for Love: A Neuroscientist’s Journey Through Romance, Loss, and the Essence of Human Connection”, profesorul de psihiatrie și neuroștiință comportamentală de la Universitatea din Chicago, Stephanie Cacioppo, dă propria definiție a dragostei:
„Dragostea – este o necesitate biologică, la fel ca apa, exercițiile fizice sau mâncarea. Da, nevoia de iubire poate fi mai puțin presantă decât nevoia de a evita pericolul, dar nu este în niciun caz un lux.” În carte, ea compară imaginile care apar în mintea celor care experimentează dragostea pasională, dragostea pentru un prieten sau dragostea maternă. Potrivit acesteia, rezultatele RMN arată că toate formele de iubire implică sistemul de recompensă dopaminergică al creierului, ceea ce confirmă teza ei despre nevoia biologică de iubire.
…Sau un atașament?
Un titlu similar este dat și cărții psihologului Stan Tatkin, apărută acum câțiva ani, ”Wired for Love: How Understanding Your Partner’s Brain and Attachment Style Can Help You Defuse Conflict and Build a Secure Relationship” Omul de știință, analizând dragostea, se concentrează pe teoria atașamentului și ideea contractului social.
„Atașamentul în sens biologic este asociat cu dorința naturală a unui om pentru altul. Ceea ce înseamnă că avem nevoie de cineva pe care ne putem baza pentru a ne relaxa. Existențialiștii aveau dreptate. Toți vom muri, nu știm de ce suntem aici și nu vom ști niciodată, nu știm sensul vieții și suntem singuri. Dar ne putem ține de mână, iar relațiile sunt o modalitate de a face față problemelor existențiale.” – este sigur autorul.
Într-un fel sau altul ambii oameni de știință sunt de acord că avem nevoie de alți oameni pentru a supraviețui. Dar putem afirma că trebuie să-i iubim pe acești oameni?
Arthur Dobrin, profesor emerit la Universitatea Hofstra și autorul cărților ”The Lost Art of Happiness” și ”The Doctrine of Good and Evil”, consideră că, dacă relațiile pot fi comparate cu pâinea și apa, atunci iubirea seamănă mai mult cu o dietă sănătoasă. Analogie – oamenii pot trăi confortabil alimentându-se cu hamburgeri, dar o dietă echilibrată totuși duce la o viață mai sănătoasă.
”Într-un fel sau altul, omul este programat pentru atașament. Și din moment ce iubirea este o formă de atașament, suntem programați și pentru iubire. Singurul lucru care trebuie reținut: dragostea se poate transforma și în formate toxice care mai degrabă dăunează omului decât îl ajută – de exemplu, atunci când se dizolvă complet în iubitul său, uitând de propriile nevoi și dorințe.” – rezumă omul de știință.