Tipul obișnuit de respirație pe care ni l-am format reflectă modul nostru de viață. Vă invităm să vă explorați propria respirație și ce trăsături de personalitate se află în spatele ei.
Probabil că nu există nicio persoană al cărei ciclu biologic natural al respirației să nu fie perturbat într-un fel sau altul. Respirația este strâns legată de simțurile noastre.
Respirația naturală ideală poate fi doar la omul care nu-și suprimă niciodată sentimentele. Iar un astfel de om nu există, pentru că legile societății ne obligă cumva să ne reținem emoțiile. Mai devreme sau mai târziu, copilul se confruntă cu interdicții: el nu-și poate exprima liber emoțiile și dorințele – să țipe, să muște, să ia ceea ce îi place (există „a lui” și „a altcuiva”). Dar partea fizică și psihologică sunt strâns legate în om. Ceea ce se întâmplă cu simțurile noastre se reflectă instantaneu în corp. Dacă se rețin sentimentele – respirația se strânge. Limitările sferei noastre emoționale pot fi împărțite în două tipuri.
Interdicția de exprimare a sentimentelor
De exemplu, nu ți-a plăcut noua ta cunoștință, dar în loc să-ți arăți antipatia, zâmbești politicos: „Îmi pare bine să te cunosc…” În acest caz, îți ții respirația, dar situațional, atât timp cât ești forțat pentru să-ți ascunzi antipatia. Te desparți de această persoană – sentimentele tale se schimbă, respirația se eliberează. Asta nu ți-a afectat caracteristicile psihologice.
Dar să presupunem că ajungi în mod regulat într-o situație împovărătoare pentru tine și nu o poți evita. Să presupunem că lucrezi în departamentul de reclamații și în fiecare zi întâlnești agresivitate și chiar grosolănie din partea clienților, dar ești obligat să dai dovadă de politețe. Resentimentul tău firesc nu-și găsește o ieșire, iar pentru asta ești obligat să respiri mai superficial. Dacă ajungi adesea în astfel de circumstanțe, atunci poate deveni un obicei. Respirația superficială se realizează datorită unei tensiuni în mușchii implicați în respirație, iar această tensiune musculară devine cronică.
Ca urmare, încep să fie reținute și alte sentimente. Adică, mai întâi ele au afectat respirația, iar acum ea afectează sentimentele. Omul devine mai reținut, își pierde spontaneitatea. Aceasta este o problemă frecventă a profesorilor de școală, a avocaților care sunt nevoiți să „nu-și exprime emoțiile”.
Interdicția de experimentare a sentimentelor
Nici măcar nu este vorba de a le exprima. Are loc limitarea unui nivel psihologic profund, care nu permite conștientizarea emoțiilor. În psihologie, acest lucru se numește „mecanism de suprimare”.
Este interzis să fii furios pe cei dragi: „Nu poți fi supărat pe mama – ea îți vrea binele”, „Nu te poți certa cu tata – el are întotdeauna dreptate”, etc. În unele familii , copilul are de-a face cu anxietatea, în altele – cu supărarea sau tristețea. În funcție de asta se formează caracteristicile psihologice ale personalității și un anumit tip de respirație.
Verifică cum respiri:
Așază-te, stai câteva minute până când respirația ta se calmează. Apoi ascultă-ți respirația și răspunde la următoarele întrebări.
1. Ce este mai lungă – inhalarea sau expirația?
2. Respiri mai mult din stomac sau din plămâni?
3. Există pauze în respirația ta? Unde sunt?
1. Raportul inhalare /expirație reprezintă starea noastră de schimb cu lumea.
În respirația naturală, inhalarea și expirația sunt aproximativ egale. Atunci și în relația cu lumea domnește armonia: un astfel de om ia cu ușurință și oferă cu ușurință.
Dacă la tine predomină semnificativ expirația, ești un „suflet generos”. Ai grijă de ceilalți cu plăcere, tinzi să iei o poziție parentală chiar și în raport cu semenii. De obicei, astfel de oameni aleg profesii de medic, asistent social, psiholog. Cel mai probabil, îți place să gătești, să inviți oaspeți. Iar din excursii, aduci cadouri pentru prieteni, însă economisești cadouri pentru tine. Ești considerat un om bun, un bun prieten. Dar îți este greu să ceri ajutor, să te lași îngrijit, să accepți cadouri. Din păcate, asta strica echilibrul în relații. Dacă omul oferă mult și ia puțin, atunci partea opusă începe să se simtă jenată, ca un parazit. Cineva se poate simți inconfortabilă, iar cineva te poate folosi!
La omul cu o predominanță clară a inhalării există problema opusă: el ia, dar îi este greu să ofere. Astfel de oameni sunt considerați „lacomi” și „închiși”. Hobby-ul lor este cel mai probabil colecționarea sau cumpărăturile, adică ceva legat de achiziție și acumulare. Le este greu să-și deschidă sufletul; de obicei își păstrează experiențele în sine. Motto-ul lor este: „Casa mea este castelul meu”. Ei știu să-și stabilească un obiectiv și să ajungă la el cu orice preț. Astfel de calități sunt utile într-o situație de concurență „dură”, de aceea ei pot avea succes în afaceri sau în politică. Dar dacă nu învață să ofere și să restabilească echilibrul în relațiile cu lumea, atunci îi așteaptă singurătatea.
2. Modul predominant de respirație
În mod ideal, respirăm în mod egal prin piept și prin abdomen. Predominanța respirației abdominale indică o tensiune puternică în piept – mușchii sunt atât de spasmodici încât nu permit pieptului să respire liber. Aceasta vorbește despre obiceiul omului de a-și ascunde sentimentele, nu de a le da frâu liber. O astfel de persoană este mai concentrată pe partea practică a vieții, nu poate fi numită romantică. Pentru ea, stabilitatea și fiabilitatea sunt importante. Este puțin probabil să dea dovadă de impulsivitate – un plan clar este mai important decât improvizatul. Oamenii din jurul său o consideră calmă și rezonabilă, dar în spatele reținerii exterioare se pot ascunde sentimente puternice. Sfat: Ascultă-ți nu numai vocea rațiunii, ci și inima.
Dacă omul respiră doar prin piept, portretul său psihologic va fi invers: impulsivitate, impresionabilitate, tendință la sentimentalism. Sensibilitatea ridicată promovează susceptibilitatea față de artă, creativitate. Dar acestui tip îi lipsește caracterul practic, se pierde în treburile de zi cu zi, iar viața poate fi percepută ca ceva „scăzut și banal”.
3. În ciclul ideal de respirație practic nu există pauze, de aceea dacă sunt observate în respirația calmă – ele nu sunt firești.
O pauză lungă înainte de a inhala vorbește despre indecizie și îndoială de sine, timiditate. O astfel de persoană încearcă să nu iasă în evidență. Atenția este împovărătoare pentru ea, se pierde în companii și situații noi, așa că încearcă să le evite. Pe de o parte, asta generează tact, modestie, politețe. Pe de altă parte, împiedică realizarea de sine, teama de a greși împiedică persoana să avanseze.
O pauză înainte de expirare este caracteristică persoanelor cărora le este greu să „renunțe”: să se despartă de oameni, lucruri, situații. Se țin adesea de trecut. Frica lor este de a fi abandonate. Dar aceleași calități formează prieteni și angajați loiali în care poți avea încredere, sunt stabili și previzibili.