Iluziile false: Iată un semn că nu are rost să aștepți restabilirea relației.

Respingerea – este un fenomen subiectiv și temporar. Însă mulți oameni ”citesc” respingerea celuilalt, considerând-o o constantă. Ceea ce nu este adevărat.

Scrisoarea unui client:

“A. mulțumesc pentru ajutor, dar eu nu vreau să restabilesc relația cu soția mea. Nu am forțe să-i suport distracțiile, voi fi de acord doar dacă ea va îndeplini toate condițiile mele. Soția mea încearcă să se întoarcă la mine. Le-a spus unor prieteni comuni că nu înțelege de ce m-am înfuriat că a comunicat și cu alți bărbați, multe femei fac același lucru. Prin asta a arătat că așteaptă acțiunile și iertarea mea pe care nu intenționez să i le ofer. Mi-a scris și despre faptul că, dacă vreau, pot să mă întorc în familie, ascunzându-se în spatele copiilor.”

Voi descrie gândurile acestui bărbat.

El vrea să arate că nu aștepta nimic de la soția lui, când de fapt avea așteptări, dar a refuzat singur. Nu voia să mențină imaginea celui care așteaptă, de aceea, a încercat în orice mod posibil să se prezinte în alt rol, dar nu a reușit.

Această scrisoare este cel mai evident exemplu de devalorizare falsă, cu păstrarea reală a nevoii umane. Cu alte cuvinte, bărbatul are iluzii puternice.

El voia pocăința femeii, însă nu a primit-o de la ea, de aceea a decis să o inventeze, se agață de o convorbire ocazională cu prietenii și încercările ei de a arăta milă în continuare. De asemenea, i se pare că dacă va accepta oferta ei de a se întoarce în familie, atunci relația ar putea fi restabilită, dar el respinge femeia, arătându-și astfel independența.

Multora le place să se înșele, spunându-și că nu au nevoie de această situație. În 90% din cazuri, aceasta este o iluzie – ea poate fi citită destul de simplu: după cuvintele „Nu am nevoie de asta”, omul începe să dea exemple și argumente care pot suna destul de obiective – lucrurile nu mergeau prea bine în ultima vreme, am îndurat prea mult timp, îmi pot găsi un/o partener(ă) mai bună, nu voi îndura toată viața etc.

Problema constă în faptul că semnificația în relație este subiectivă. Este important să vedem cât timp pierde omul pe argumente, pentru a înțelege cât timp este dispus să vorbească despre aceste subiecte. Dacă omul nu are nevoie cu adevărat de asta, el nu-i va dedica timp. Va vorbi și atât.

O situație complet diferită este autoamăgirea și iluziile. Din om nu curge agresiunea dacă el nu are nevoie de asta. Omul nu-și va pierde timpul discutând despre ceea ce nu are nevoie.

Atât timp cât cealaltă persoană nu stă în fața ta și nu încearcă să te convingă să te întorci – nici nu te gândi la ceea ce nu ai nevoie. Momentan nu ești întrebat nimic, de aceea „nu am nevoie” este doar autoamăgire. Nimeni nu-ți oferă nimic pentru a putea răspunde. Tu însuți îți oferi și tu însuți îți răspunzi. De ce? Pentru că semnificația acelei persoane încă este mare, iar gândurile tale se învârt în jurul unei figuri semnificative.

Vedeți cât de agresivă este retorica bărbatului? Imaginea femeii este pictată ca fiind foarte nevoiașă, dar dacă lăsăm deoparte cuvintele și luăm în considerare situația în mod obiectiv, vedem că nu au existat propuneri clare din partea ei. Totul este neclar și „probabil”.

Valoarea bărbatului încă este foarte scăzută, iar el deja crede că ea va veni și se va pocăi, cu lacrimi în ochi și cereri de a o accepta în orice condiții. Acest lucru încă nu există, dar credința în asta există.

Ce credeți, de ce omul pierde atâta energie în încercarea de a-și păstra iluziile și de ce, având acest set de distorsiuni, nu va reuși să restabilească relația?