”Sentimentele mele nu mă ascultă. Nu-mi permit să trăiesc o viață bună. Ce să fac?”

Aici este vorba despre situația în care omul ”înțelege totul cu mintea”, dar nu poate face nimic cu sine și:

– țipă la cei dragi, deși a jurat că nu va face asta;

– nu se ocupă de o chestiune importantă și complexă, deși termenul limită era ieri;

– nu se poate pregăti pentru o întâlnire importantă și, ca urmare, întârzie;

– se ceartă cu superiorii, deși știe că nu le place asta, etc.

Pentru mulți, această stare este chinuitoare: „Am citit atât de multe, am avut grijă de mine și totuși nu pot face nimic”, „Sentimentele mele nu mă ascultă”. Este vorba despre autosabotaj.

Există un mit că în interiorul omului există ceva întunecat, nestăpânit, pofticios și crud. Nu știu dacă Freud a fost cel care a descoperit această idee sau doar a popularizat-o, dar gândul în sine a frânt multe destine.

Această teorie este strâns legată de frica de necunoscut și nevoia de a controla. De fapt, în inconștientul omului într-adevăr există ceva ce nu-i place. Dar nu e ceva de temut, aceasta este o parte din noi, plină de frică și regrete. La cineva, această ”persoană” iese adesea la suprafață, cineva se împotrivește și o ține în interior. Această ”persoană” este umbra noastră.

Dar dincolo de umbră se ascund adâncurile necunoscute ale frumuseții în fiecare dintre noi. Acolo „stau” și alte arhetipuri puternice care ne pot oferi o resursă și un sens colosal. Adevărat, că pentru a ajunge la ele, trebuie să-l ocolești pe cel care se ascunde în umbră.

Mulți, ajungând la alter ego-ul întunecat, sunt dezamăgiți de sine și cred în mod eronat că nu există nimic în sufletul lor. Nu se plac. Totuși trebuie să-ți oferi timp timp și să cauți în continuare…

Autosabotajul – este ușa în spatele căreia se ascunde umbra noastră. Mai mult decât atât, ușa adesea ne protejează să ne întâlnim cu umbra noastră. Dacă deschidem puțin această ușă, putem descoperi

– sentimentul că suntem încă mici, iar în jur totul este atât de mare și parcă „cine sunt eu în comparație cu șeful / cu rolul meu de mamă / cu munca mea? ”. Se pare că suntem mereu insuficienți, motiv pentru care nu mai încercăm să obținem ceva.

– convingerea că valoarea personalității este egală cu prestarea muncii sale.

– perfecționism și teamă de eșec.

– frica de succes și invidie.

– frica de autocontrol. Când omul nu are simțul limitelor interioare, el își dorește să aibă cât mai curând un partener/bani/beneficii și nu numai. Nu se poate opri, îl mistuie dorința… Și atunci îi este mai ușor să nu-și dorească nimic.

Pentru mulți, sarcina de a scăpa de autosabotaj este să se relaționeze cu sinele care

– țipă la cei dragi, …;

– nu se poate pregăti…

– nu se ocupă de o chestiune importantă și complexă, …;

– se cearta cu superiorii…

Cu milă trebuie să vezi în el nu un „prost nerușinat”, ci o parte suferindă a sufletului. Și să-l tratezi matern/ patern. Asta nu înseamnă să fii de acord, înseamnă doar să recunoști câtă durere are înăuntru când face asta. Și să fii cu el, iar dacă îți permite, să-i spun cuvinte bune.

Acesta este procesul de autoeducare. În primul rând, îți dăruiești dragoste și doar apoi ceri ceva de la tine. Dacă nu te poți controla, nu înseamnă că ești neputincios, ci faptul că nu ai contact cu această parte a sufletului. Ai nevoie de timp și mai multă dragoste.

Obiectivele tale ar trebui să fie legate de propriile valori. De dragul acestei valori ești pregătit să te lipsești de ceva și să scapi de mila de sine.

Desigur, nici meritele nu trebuie puse la sfârșitul listei de valori. Dar în afară de sine, vor exista și valori de ordin superior. Așa cum un copac crește spre soare, depășind obstacolele și nu se concentrează pe frumusețea trunchiului, tot așa omul poate elimina responsabilitatea excesivă, concentrându-se pe idealuri superioare.

Dezvoltarea progresivă, organică, este posibilă doar atunci când omul tinde spre idealuri care sunt mai mari decât el, dar își tratează cu milă limitările, care sunt mai mici decât el.

De aceea, planifică-ți odihna, nu munca. Cu cât te simți mai rău din punct de vedere moral, cu atât mai mult timp trebuie să-ți acorzi pentru odihnă. Poți face asta timp de 30 de minute la fiecare 2 ore. Sau timp de 20 de minute la fiecare oră. În continuare, adaugi activități zilnice în programul tău: spălarea vaselor, îngrijirea personală etc… Și după ele prescrii chestiuni de lucru sau organizatorice.

Iar când vine timpul să te odihnești, faci ceea ce îți place, nu te încarci mental. Nu e nevoie să citești literatură utilă, citește ficțiune, răsfoiește rețelele sociale, poze, jocuri, doar stai întinsă pe canapea.

Urmând anti-programul, vei începe să te bucuri de faptul că te odihnești și, prin urmare, să te odihnești cu adevărat. În plus, acordă-ți cel puțin o zi liberă pe săptămână și fă tot ce vrei. Dacă în această zi îți vine ideea să lucrezi, atunci lucrează, pentru că acest lucru se potrivește principiului „să fac tot ce vreau”. Dar nu este necesar să lucrezi.