5 expresii după care trebuie să închei relația cu femeia.

Cel mai important lucru într-o relație cu femeia, ținând cont de realitățile moderne, este să nu fii un servitor răbdător. De îndată ce începi să înțelegi că tot ce se întâmplă nu-ți aduce bucurie și toate scopurile, interesele, planurile și aspirațiile tale au dispărut pe fundal, iar pe primul loc este ea – zeița, regina sau prințesa, atunci trebuie să te oprești, să gândești și să-ți stabilești prioritățile în favoarea ta.

Poți depista o femeie relația cu care nu este de bun augur după următoarele expresii:

1. „Dacă nu-ți place ceva, poți pleca, nu țin pe nimeni!”.

Femeia care rostește astfel de cuvinte nu se teme să piardă bărbatul. Nu-i pasă ce-ți dorești tu, ea vrea ca relația să se dezvolte conform scenariului ei și, cel mai probabil, nu în favoarea ta.

2. „Îmi datorezi, ești obligat…”

O altă expresie care sună voalat în diferite subtexte. Pentru ca în familie să fie confortabil, ambii parteneri trebuie să lucreze asupra relației. Dacă femeia este sigură că numai bărbatul trebuie să rezolve toate dificultățile, atunci nu va exista armonie – supărările, neînțelegerile, lipsa de valoare – vor crește ca un bulgăre de zăpadă.

3. „Crezi că ești singurul bărbat de pe planetă!”

Acestea nu sunt doar cuvinte, ci un indiciu clar că nu ești unic pentru ea și parcă te alege pe tine sau pe altcineva, comparându-te cu ceilalți. După astfel de cuvinte poți trage concluzii despre infidelitatea femeii și despre lipsa sentimentelor sincere.

4. ”Știi, mi-am imaginat relația cu tine puțin diferit.”

Tu, cel adevărat nu se ridică la nivelul așteptărilor din capul ei. Acum va încerca să te adapteze la un anumit standard, dacă se poate, va rămâne cu tine, dacă nu te va trimite în zona de prieteni sau îți va găsi în curând un înlocuitor.

5. „Să nu ghicim!”, „Nu grăbi lucrurile, încă nu mi-am dat seama ce vreau cu adevărat.”, „Dacă ne găsim pe cineva mai bun?”

Să continui relația după cele auzite – este o prostie. Este clar că ea nu-și face planuri serioase cu tine, are în minte imagini exagerate despre viitor și încă nu te încadrezi în planurile ei.

Cred că mulți bărbați au auzit astfel de cuvinte de la femeia lor și, în același timp, nu au văzut nicio capcană în ele. Și în zadar. După astfel de cuvinte este indicat să-ți reconsideri relația cu femeia.