De ce femeile sunt invidioase una pe cealaltă: Opinia și observațiile mele.

Noi femeile putem fi prietene și chiar putem avea încredere una în cealaltă, dar asta nu schimbă nimic.

Am învățat să ne sublimăm emoțiile în raport cu alte femei. Nu vom recunoaște niciodată că ne irită perfecțiunea altei fete. În schimb, ne enervează defectele ei umane.

Mie, de exemplu nu-mi plac leneșele care sunt întreținute de tații, soții, iubiții lor. Același grad de antipatie îl am și pentru fetele care se îmbată de frumusețea lor – versiunea feminină a narcisiștilor mi se pare teribilă! Nu-mi plac nici proastele. Nu le suport nici pe cele care par prea corecte, cu sindromul elevei excelente, cele fără chip și iresponsabile, cele care vorbesc doar despre sine și care judecă oamenii după statut. Dar nu pot spune că nu-mi plac femeile în general.

Atunci de unde au apărut poveștile înfricoșătoare despre invidia feminină, despre rivalitatea care este în sângele nostru? De ce ne îmbrăcăm pentru femei, dar nu pentru bărbați? De ce când suntem în compania unor femei frumoase, garantat ni se strică dispoziția și seara? De ce suntem atât de tulburate când auzim despre altă femeie: „Ce frumoasă e!” — în special, când o spun bărbații?

Vă amintiți povestea lui Katherine Mansfield ”A Cup of Tea”: o fată bogată Rosemary a adăpostit o cerșetoare de pe stradă – domnișoara Smith. Soțul lui Rosemary nu a fost încântat de ideea soției sale și, când discuțiile nu au dat roade, el i-a spus: „Dragă, nu crezi că domnișoara Smith este uimitor de frumoasă?…” În mai puțin de jumătate de oră, Rosemary a scăpat de ea.

În același timp, bărbații nu suportă dacă în prezența lor o femeie îi spune altei femei: „Ce vacă grasă…” – sau alt „compliment tandru”.

În general, invidia este un lucru comun în rândul femeilor. Chiar și celebra feministă Jermaine Greer afirma: „Invidia femeilor este o reacție firească la experiența noastră colectivă. Generații întregi de femei au avut grijă de alții, uitând de sine și ca urmare, suferă de foame emoțională. Le este greu să vadă acele femei care au norocul să nu ducă lipsă de atenție. De aici și dorința de a critica, a umili și a calomnia.”

Problema frumuseții este deosebit de acută. Psihologul Marisa Pier, autoarea mai multor cărți pentru femei, a concluzionat după mulți ani de observații că femeile se evaluează în principal pe baza datelor externe, și nu după succesul profesional (la bărbați se întâmplă exact invers). Din acest motiv viața femeilor frumoase este dificilă.

Sociologii israelieni au observat că femeilor frumoase le este mult mai greu să obțină un loc de muncă, chiar și în ciuda studiilor și reputației profesionale ideale.

În America, o angajată a fost concediată de la o bancă din Chicago pe motiv că „formele tale impresionante distrag atenția angajaților de la îndatoririle lor”, în ciuda faptului că nimeni nu se îndoia de aptitudinile ei profesionale.

Eu, ca și mulți alții ador poveștile din viața vedetelor, dar nimic nu-mi aduce mai multă plăcere precum pozele paparazzilor în care se poate vedea fața și corpul real al acestor zeițe. Jennifer Lopez și Kim Kardashian par să aibă picioare scurte. Cei care au avut norocul s-o vadă pe Monica Bellucci spun că ea, desigur, este frumoasă, dar mică de statură, i se observă foarte mult burta și fundul greoi. Samantha Brick afirmă același lucru în articolul ei – acum că a depășit vârsta de 40 de ani, viața ei a devenit mai ușoară, pentru că femeile acordă mai multă atenție vârstei ei, nu aspectului.

Desigur, nu-mi place să mă surprind că nu-mi plac aproape toate femeile. Dar, pe de altă parte, dacă nu ar fi fost ostilitatea feminină una față de cealaltă, câte filme și cărți grozave am fi ratat! În opinia mea, această ură feminină este mult mai interesantă, plină de acțiune decât dragostea dintre femei și bărbați.

Ce credeți despre asta?