3 motive pentru care unii copii adulți nu doresc să comunice cu părinții în vârstă.

Îmbătrânind, omul adesea se comportă ca un copil. El devine capricios și sensibil. Desigur, cu părinții în vârstă nu este ușor. Dar ei nu pot fi lăsați singuri, pentru că au nevoie nu doar de îngrijire. Au nevoie de atenție și înțelegerea că îți pasă de ei.

Dar uneori copiii adulți sunt cruzi și nerecunoscători. Care sunt motivele acestei atitudini: genele, educația sau caracterul? De ce copiii adulți evită în orice mod posibil comunicarea cu părinții în vârstă? Iată câteva motive:

1. Iubirea exagerată

Cea mai ușoară modalitate de a crește un copil nerecunoscător este să-i satisfaci toate dorințele și capriciile în copilărie. Să-i rezolvi problemele cu semenii și să-l răsfeți în toate. Maturizându-se, un astfel de „copil” va ”trece” cu ușurință peste părintele său și va merge mai departe.

2. Obiceiurile proaste ale părinților.

 

Din păcate, nu toți copiii cresc într-un mediu favorabil. Există cazuri în care părinții nu pot face față dependențelor lor, iar copiii suferă. În copilărie, acești părinți sunt cei mai buni din lume. Știi de ce? Pentru că micuții nu-și dau seama unde este bine și unde este rău. Ei copiază inconștient comportamentul părinților. De exemplu, dacă tata consumă mult alcool, țipă la mama, o umilește și nu ține cont de părerea ei, cel mai probabil copilul va crește o copie exactă, din moment ce a fost crescut într-un mediu în care astfel de acțiuni erau considerate o normă.

Părinții sunt responsabili pentru generația viitoare, un copil nu se naște rău – mediul îl face așa. Drept urmare, cu prima ocazie, copiii adulți fug de acasă, încercând să trăiască independent. La urma urmei, acasă nu-i așteaptă decât băutură și scandaluri. Și, ca rezultat: la bătrânețe astfel de părinți puțin probabil vor primi râvnitul „pahar cu apă”.

„Ce vei semăna, aceea vei culege” .

3. Dictatura părinților. 

Astfel de părinți fie sunt complet indiferenți față de copilul lor, fie extrem de pretențioși. Există și părinți care își consideră fiul sau fiica un proiect – fac investiții financiare, investesc timp și efort, adică „sculptează” din el orice vor.

Dar copiii nu sunt o bucată de plastilină. Ei sunt o lume separată, cu propriile dorințe, cu propriul caracter. Adulții uneori uită acest lucru. Și când copilul își demonstrează protestul, părinții îl acuză de ingratitudine. În cele din urmă relația dintre ei se deteriorează.

Uneori, părinții vor să facă din copil ceea ce și-au dorit ei să devină în trecut, dar nu au reușit din anumite motive și circumstanțe. Astfel, între părinți și copil se formează un zid de înstrăinare și neînțelegere. Ei devin străini.