Lingviștii de la Harvard şi de la Universitatea din Pennsylvania au găsit semne mai puțin evidente, dar nu mai puțin importante, de nesiguranță în vorbire.
Nesiguranța mai devreme sau mai târziu devine vizibilă pentru cei din jur. Asta ne face să ne simțim atât de lipsiți de apărare încât ajungem să ne expunem slăbiciunile și devenim vulnerabili. Indecizia lasă semne în vorbirea și textele noastre și astfel ne strică imaginea de persoană echilibrată pe care încercăm să o transmitem celorlalți.
Dar dacă știi la ce markeri lingvistici să fii atent, poți recunoaște nesiguranța în vorbire (și, eventual, te corectezi înainte ca cineva să observe). Mai jos sunt câteva sfaturi utile.
Nimic nu trădează mai mult complexul de inferioritate precum autopromovarea.
Cercetătorii de la Harvard și de la Universitatea din Pennsylvania afirmă că oamenii care se află la periferia unui grup sunt mai predispuși să folosească cuvinte care subliniază apartenența lor la acel grup. Iar figurile importante nu tind să-și demonstreze implicarea.
Într-unul din studii au fost comparate site-urile web ale universităților de top care oferă programe de doctorat și cele ale care oferă doar posibilitatea de a obține o diplomă de master. Ambele permit să obții studii superioare. Dar cercetătorii au presupus că Universitățile specializate în programe de master nu vor fi atât de sigure de statutul lor.
Voluntarii trebuiau să urmărească cât de des pe fiecare site se utilizează doar numele instituțiilor (de exemplu, „Harvard”) și cât de des era menționat statutul lor (de exemplu, „Universitatea Harvard”). S-a dovedit că universitățile „de master” într-adevăr se numeau mai des universități decât cele cu programe postuniversitare.
În mod similar, oamenii de știință au examinat site-urile aeroporturilor internaționale: s-a dovedit că aeroporturile mici își subliniază statutul internațional mult mai des decât aeroporturile de nivelul Heathrow.
În ciuda faptului că oamenii nesiguri insistă asupra apartenenței lor la un anumit grup, ei totuși preferă să vorbească pentru sine. Până de curând, mulți experți credeau că folosirea frecventă a pronumelui „eu” este caracteristică persoanelor dominatoare și narcisiste, care tânjesc după atenție. Dar James Pennybaker, psiholog la Universitatea Texas din Austin, scria că acest pronume semnalează adesea umilință și supunere.
Un om încrezător mai des își marchează teritoriul (și probabil decide ce ar trebui să faci tu, în loc să-ți faci griji cu privire la ceea ce ar trebui să facă el). „O persoană cu statut înalt se concentrează asupra lumii din jurul său, în timp ce o persoană cu statut redus este interesată de sine”, spune Pennybaker.
Nesiguranța se exprimă nu numai în ceea ce spui, ci și în modul în care o faci. De exemplu, unii oameni își coboară vocea pentru a părea mai autoritari în momentele dificile sau folosesc vorbe mărețe.
Sociologii au chiar și un termen pentru modul în care oamenii își schimbă vorbirea pentru a suna mai solid: insecuritate lingvistică. Ea apare atunci când omul simte că limba îi semnalează inferioritatea. El încearcă – conștient sau nu – să „împrumute prestigiul” altui grup social, alegând o manieră atipică de a vorbi.
Lingvistul William Labov a explorat pentru prima dată acest fenomen în anul 1960. El a descoperit că în New York, oamenii din clasa superioară pronunță sunetul „r”, iar locuitorii orașului din clasa inferioară îl omit mai des la sfârșitul cuvintelor sau înaintea vocalelor. Omul de știință le-a cerut angajaților de la prestigiosul centru comercial Saks de pe Fifth Avenue și de la magazinul S. Klein să rostească expresia „forth floor”. S-a dovedit că angajații Saks mai des încearcă să imite pronunția „de elită”.
Insecuritatea lingvistică are și o formă mai extremă: supracorecția: atunci când o regulă gramaticală reală sau imaginară este folosită în context greșit. În astfel de cazuri, încercarea de a vorbi „corect” duce în mod paradoxal la un rezultat greșit. Există, de asemenea, caracteristici de vorbire pe care le considerăm din greșeală semne de nesiguranță, deși ele nu sunt.
De exemplu, modul de a pronunța o propoziție afirmativă cu o intonație interogativă este mai mult o dovadă de energie și înclinație pentru inovație, iar obiceiul de a spune adesea „ăăăăă” sau „știți” este un semn de deschidere și onestitate a naratorului.