Fetița voia în brațe și plângea, dar mama ei era prea ocupată…

Povestea unei femei… Astfel de femei și povești sunt multe…

Ea voia în brațe. Dar mama era ocupată. Ea voia în brațe și plângea. Mama era ocupată. Ea continua să vrea și să plângă. Mama era ocupată. Ea nu mai dorea, a încetat să plângă. Fată bună.

Ea voia să se joace, dar i s-a interzis, pentru că „mama doarme, e obosită”. A renunțat la dorință. Fată comodă.

Ea voia o jucărie – nu aveau destui bani. A renunțat la dorință. Fată deșteaptă.

Ea își dorea un câine. Nu a fost posibil. A renunțat la dorință. Fată ascultătoare.

Își dorea un sutien și o rochie frumoasă. Nu a fost posibil. A renunțat la dorință și a continuat să poarte puloverul vărului ei. Fată practică.

Ea voia să se căsătorească – pentru a pleca de acolo de unde nu poți avea dorințe și unde nu există posibilități. Dar nu a reușit. Ea renunțat la dorință. Fată progresistă.

Ea își dorea să sărbătorească Revelionul alături de iubitul ei. Să aibă sărbătoarea pe care nu o avut-o în familia ei părintească. Dar iubitul ei era tot timpul ocupat. A încetat să mai vrea. Femeie înțelegătoare.

Ea își dorea copii. Dar nu avea cu cine. Ea a renunțat la dorință. Femeie progresivă.

Ea voia să plece din țară. Dar trebuia să aibă grijă de mama ei bătrână. Ea nu mai voia. Fiică grijulie.

Ea voia să plece în vacanță. Dar cine va munci? Ea a renunțat la dorință. Angajată loială.

Într-o dimineață, ea nu mai voia nimic. Stătea întinsă în spital și se uită în tavan.  A mâncat terciul rece în cantina spitalului și nu mai voia nimic. A mers la niște proceduri prescrise și nu mai voia nimic. Deja știa că nu are rost să-și dorească ceva.

Ea a încetat să dorească încă înainte de a veni la spital. Brusc totul i se potrivea. Nu-și dorea nimic din ceea ce și-a dorit. O prietenă i-a a spus că această stare se numește iluminare. Că toate problemele provin din așteptări, iar ea nu are așteptări, aceasta este smerenie. Ea nu știa dacă este bine sau nu. Nu-i mai păsa.

La spital, medicii au întrebat-o dacă vrea ceva. „Sunt bine, am de toate”, ridică ea din umeri și se întoarse spre perete. Avea o stare depresivă de multă vreme, dar i se potrivea totul, pentru că uitase de mult ce înseamnă să aibă dorințe.

A fost externată din spital. Trebuia să meargă la muncă. Dar nu voia – nu știa de ce. Nu voia bani, nu voia nimic.

„Nu te întrista”, îi spuneau prietenele. „Du-te și te relaxează”. „Ești bine, ești sănătoasă, iar în Africa copiii mor de foame”. Nu-i păsa. Ea nu simțea gustul vieții. Ea nu simțea viața. Și-a pierdut viața.

Ea nu mai simțea gustul mâncării. A slăbit. Nu mai ieșea din casă. Comanda ocazional produse alimentare. Și atunci mâncare pentru pisici. Nu-și mai iubea pisica de multă vreme, dar nu putea scăpa de ea. Femeie responsabilă.

Într-o zi, livrarea nu a sosit. A trebuit să meargă la magazin să cumpere mâncare pentru pisică.

“VREAU O MAȘINĂ!!!” a auzit un copil țipând.

Ochii i s-au umplut de lacrimi. Femeia nu înțelegea de ce. A izbucnit în lacrimi. Ea a fugit acasă. A plâns trei zile fără oprire. A fost copleșită de disperare, apoi de o furie sălbatică. Ea nu înțelegea de ce.

„Vreau și eu o mașină” – s-a oprit ea brusc din plâns. Și a zâmbit când se gândea la jucăria pe care și-a dorit-o când avea 4 ani. A început din nou să plângă.

Apoi a început să-și amintească ce își dorise în ultimii 40 de ani. Își dorea și nu a primit. Și din disperare a încetat să mai vrea.

“Vreau o mașină!” Ea scoase o rochie prăfuită din dulap, și-a aranjat frumos părul, a zâmbit oglinzii care reflecta o față umflată de plâns, cu nasul roșu și ochii abia vizibili în spatele pungilor.

Ea a ieșit din casă și i-a zâmbit soarelui. S-a dus să-și cumpere jucăria dorită. Viața s-a întors la ea. A început să-și dorească din nou.