Cum înțelegi că omul este un străin pentru tine, chiar dacă este o rudă: 2 citate ale lui Bernard Shaw.

Ce poate fi mai frumos decât iubirea? Nemărginită și necondiționată, cum ar fi, de exemplu, dragostea mamei pentru copiii ei? Acesta este un suport invizibil, un izvor dătător de viață. Dar acest sentiment luminos uneori, poate lua forme sălbatice și urâte. Un sentiment mai rău este doar indiferența.

Și totuși se întâmplă. Oamenii apropiați, de fapt, sunt străini unul pentru celălalt.

„De n-aș vedea-o un veac!”, a spus într-o zi emoționat colegul meu despre mama lui. Am tresărit. Un om care este incredibil de politicos cu străinii, brusc arată agresivitate față de cea mai apropiată rudă…

Odată am citit un articol al unui psiholog cunoscut care vorbea despre cum să înțelegi dacă omul apropiat este un străin pentru tine.

Psihologul a făcut o analogie cu un apartament închiriat. Poți locui în el, dar nu vei face niciodată renovări, nu vei schimba conductele și cablajele. De ce să investești? Este o locuință străină și nu va fi niciodată a ta. Fizic, ești prezent în acest apartament, dar nu îl iubești așa cum ți-ai iubi propriul apartament.

Sau, copilul cuiva. Vei spune: „Oh, ce micuț drăguț!”, îl vei mângâia pe cap, îi vei oferi bomboane și îți vei vedea de treburile tale. Niciodată nu ți-ar trece prin minte să-i citești povești sau să-l duci într-o excursie. De ce? Pentru că este un străin…

Am o prietenă, o doamnă sub 80 de ani, dar care este încă plină de energie. Ea gătește și face curățenie pentru două familii numeroase – pentru copii, nepoți și strănepoți. Vecinii o compătimesc, pentru că se dăruiește rudelor, iar ei nici nu-i spun ”mulțumesc”. Nu arată recunoștință și nu-i oferă nimic. Nu petrec timpul cu ea, nu-i oferă cadouri, nu o întreabă cum se simte. ”Bunica face ceva prin casă, ei bine, să facă.”

Ea are cheile de la toate apartamentele, au făcut-o stăpâna bucătăriei, ea decide ce va găti la cină – oare aceasta nu este încredere, nu este dragoste?

”Acum tinerii locuiesc cu nasul în smartphone-uri, acolo găsesc lucruri interesante, dar cu mine, cu o bătrână, despre ce să vorbească?” – râde ea, dar are ochii triști.

Probabil, rudele îi vor simți importanța doar atunci când va părăsi această lume. Îmi pare rău pentru ea, foarte rău.

Însă îi iubește, se trezește la 6 dimineața și face totul pentru ei. Din dragoste își trage energia. Se simte necesară. Ce ar trebui să facă? Să-și părăsească urmașii nerecunoscători? Atunci își va pierde sensul vieții. De ce să se agațe? Cine de cine are nevoie mai mult?

„Atât timp cât respiri, doar respiri, dar atât timp cât iubești – trăiești”, Eduard Asadov.

O mamă a avut doi fii. Nu erau bogați, ambii erau din clasa de mijloc. Dar unul o invita mereu pe mama la el în vizită, să se joace cu nepoții, să comunice. Iar celălalt, cel mic, era mereu ocupat, lucra mult, era obosit sau era invitat undeva. Femeia era convinsă că ambii băieți o iubesc, dar fiecare în felul său.

Dar știm cu toții că, cel care dorește caută o oportunitate, ceilalți caută un motiv. Lipsa dorinței de a sta la aceeași masă în vacanțe, de a glumi, a râde, a-și aminti trecutul – indică deja că nu există dragoste. 

S-ar părea că sunt lucruri evidente, dar mulți părinți ai copiilor adulți indiferenți și copiii adulți ai părinților indiferenți preferă minciunile dulci decât adevărul amar.

Dramaturgul Bernard Shaw are două citate pe acest subiect care ne fac să reflectăm:

1) „Trebuie să conștientizezi faptul că oamenii au dreptul să gândească altfel decât tine și să nu facă ceea ce aștepți să facă. Probabil că ei te iubesc, dar dragostea lor ar putea să nu se manifeste așa cum îți dorești.”

***

2) „Dacă începi cu sacrificiul de sine de dragul celor pe care îi iubești, în cele din urmă vei ajunge să urăști oamenii pentru care te-ai sacrificat.”