Iată cum îți ajuți copilul adolescent să depășească mai ușor perioada de tranziție: 4 sfaturi utile.

La trei ani copilul încă nu arată ca un adult, dar vrea să se comporte ca un adult. În vocabularul său tot mai des apare expresia „fac singur”. De modul în care se vor comporta părinții cu micuțul în perioada de tranziție, va depinde caracterul și concepția de sine. Și dacă majoritatea părinților reușesc să găsească o abordare față de copilul de trei ani, atunci la a doua „vârstă dificilă”, care vine la 12-14 ani, devine o adevărată provocare pentru întreaga familie.

În psihologie această vârstă se numește ”de criză” – când se întâmplă schimbări psihologice semnificative ale personalității, dezvoltarea capătă o nuanță furtunoasă, impetuoasă, de criză. Corpul crește rapid, ceea ce împovărează suplimentar organismul. Apar dificultăți în funcționarea inimii, plămânilor, alimentarea cu sânge a creierului, fundalul emoțional devine instabil. Prin urmare, copilul poate deveni iritabil, agresiv, iar explozia de energie pot fi înlocuită cu pierderea energiei.

Schimbări importante au loc și în procesele mentale. Copilul crește, ceea ce înseamnă că trebuie să se separe de opiniile de viață ale părinților pentru a-și forma propriile opinii. Acest proces se numește separare și este dureros atât pentru copil, cât și pentru părinți.

Adolescența 12-14 ani: de ce copiii se ceartă mereu cu părinții?

Până la 11 ani opinia copilului = opinia părintelui. ”Mama știe mai bine și eu am aceeași opinie ca și mama.” Gândirea critică în acest caz practic nu funcționează, dar ea este necesară pentru supraviețuire. Însă în jurul vârstei de 12 ani totul se schimbă. Primul lucru pe care îl face copilul – devalorizează părerea și poziția părintelui, îl aruncă de pe piedestal. Desigur, toate acestea sunt însoțite de conflicte.

Copilul nu înțelege că i se întâmplă ceva. Pur și simplu, într-o zi, lumea din jurul lui se schimbă – nu-i mai place reflexia din oglindă, el observă că tata nu are întotdeauna dreptate și că tot ce îl învață părinții este cumva naiv și învechit.

În mintea lui apar întrebări legate de creșterea spirituală și schimbările stării mentale. Apare reflecția și nemulțumirea profundă față de sine. Autoritatea părintelui dispare, dar ce urmează? Acesta este un proces destul de tulburător și este important ca părintele să-l trateze cu înțelegere și sensibilitate.

Cum să-ți ajuți copilul adolescent să depășească mai ușor perioada de tranziție?

1. Nu încerca să ”frânezi” copilul și să anulezi „criza”.

Nu te grăbi să invidiezi părinții care se laudă că fiul lor a trecut calm prin vârsta de tranziție sau că nu a avut nicio criză.

Criza oricum va veni. Când adolescența decurge lin, fără conflicte, în viitor vă puteți confrunta cu două opțiuni a „crizei tardive”: o criză mai dureroasă și mai violentă la 17-18 ani sau o poziție infantilă prelungită ce caracterizează omul în perioada tinereții și chiar la vârsta adultă.

Cel mai important este să nu construiești un zid, să nu te îndepărtezi de adolescent, care este deosebit de vulnerabil în acest moment, dar nici să nu-ți impui prezența.

2. Acordă-i spațiu.

Părinții adolescenților adesea încalcă limitele personale ale copilului.

Dacă copilul nu vrea să te îmbrățișeze – nu-l forța, te roagă să-l lași singur – ieși din camera. Adolescentul, în mintea căruia există o furtună de gânduri, are nevoie să se distanțeze temporar de părinți. El nu doar stă singur în cameră, în acest moment se gândește la sine, i se formează stima de sine. De aceea, este atât de important ce aude despre sine de la părinți, prieteni, cunoscuți.

3. Adolescentul căruia i se interzice orice, este mai predispus decât ceilalți să evadeze. 

Părinților le este greu să facă față anxietății. Însă aceasta este problema lor, nu problema copilului. În adolescență, copilului i se interzice multe. Și cu cât sunt mai multe interdicții, cu atât el are mai puțină încredere în familie, și cu atât este mai aproape de ziua în care va „evada din lesă”.

Dacă îi interzici, motivează-ți comportamentul și oferă-i întotdeauna o alternativă.

4. Nu-i cere sinceritate

Sinceritatea copilului – este un privilegiu, care trebuie obținută nu atunci când împlinește 12 ani, ci de la naștere. Copilul ar trebui să aibă experiența conversațiilor confidențiale cu tine și să știe că aceste conversații nu se termină niciodată cu expresiile „Ți-am spus” sau „Ce vei face acum?” Dacă i-ai oferit o experiență pozitivă a conversațiilor sincere, atunci adolescentul va veni singur la tine cu problemele sale. Este inutil să-l obligi să purtați o discuție serioasă și să aștepți onestitate de la un adolescent speriat.