3 tipuri de atașamente care se formează în copilărie și afectează negativ viața omului adult.

Copilăria – este o perioadă plăcută și lipsită de griji în viața fiecărui om. Dar la această vârstă sunt puse toate trăsăturile principale ale caracterului, se formează complexele și tipurile de atașament, care influențează viața adultă.

Rolul principal în dezvoltarea psihosexuală a copilului îl joacă relația cu mama. Prin intermediul mamei se pun toate aspectele fundamentale ale personalității. Mama este singura persoană apropiată din punct de vedere emoțional care satisface toate nevoile copilului.

În cazul unei dezvoltări disfuncționale, sunt posibile câteva tipuri de atașament: anxios, evitant și narcisist.

1. Tipul de atașament anxios

În copilărie, mama era caldă, blândă și afectuoasă. Dar, mama a fost forțată să lucreze, lăsând adesea copilul mic în grija bunicilor sau a tatălui. În acele momente în care mama se afla alături, bebelușul se simțea protejat și fericit. Iar atunci când mama „dispărea”, el își făcea griji dacă va reveni. Dacă o astfel de interacțiune durează mult timp, nu o zi două, atunci copilul dezvoltă tipul de atașament anxios.

La maturitate, acest atașament se manifestă prin faptul că omului îi este frică să-și piardă partenerul/partenera. Adesea, el își sacrifică propria dezvoltare pentru a-și controla și ține partenerul aproape.

Această atitudine nu este ușor de suportat pentru ambii participanți. Unul este mereu anxios, iar celălalt nu se poate relaxa și simte control constant. Acest tip de atașament afectează și latura intimă a vieții. Persoanele anxioase confundă anxietatea și excitarea, iar intimitatea devine aproape singura modalitate prin care pot maximiza fuziunea, cea ce poate deveni și o amenințare serioasă pentru relație.

2. Tipul de atașament evitant

Acest tip se formează la o vârstă mai târzie. Copilul începe deja să meargă, separându-se de părinți, dar fie nu este eliberat, fie, dimpotrivă, i se permite să se apropie, apoi brusc se rupe legătura.

De exemplu, mama are o legătură emoțională strânsă cu copilul, dar uneori sau deseori poate striga la el, îl poate lovi și pedepsi fără niciun motiv. Cu toate acestea, ea nu explică de ce are un comportamentul atât de ciudat. Copilul nu înțelege ce se întâmplă. Pe de o parte, mama este bună și copilul vrea să se apropie de ea, să o îmbrățișeze, dar pe de altă parte, îi este teamă că îl va răni și respinge din nou. Această interacțiune se întâmplă iar și iar.

Al doilea exemplu: mama nu-și lasă copilul să se îndepărteze, nu-i permite să se dezvolte, încearcă să fie singura persoană din mediul său. Dar copilul are nevoie de dezvoltare, de a cunoaște lumea, de independență, de a face propriile greșeli.

La maturitate, astfel de oameni foarte greu intră în relații, le evită. De îndată ce simt că partenerul se apropie, imediat dispar. De fapt, în interiorul lor își doresc să construiască o relație serioasă pe termen lung, dar nu pot, fiindcă frica este mai puternică decât ei. Acest lucru se va întâmpla cu diferiți parteneri, scenariul va fi același.

3. Tipul de atașament narcisist 

Acești oameni nu au avut un exemplu de relație bună în copilărie. Rolul părinților a fost slujirea (să le ofere hrană, îmbrăcăminte, apă) fără atașament emoțional. Copilul nu știa ce este afecțiunea și căldura mamei, nu vedea și nu simțea dragostea, nu știa ce este apropierea emoțională.

Narcisiștii nu știu ce este empatia, dar o pot imita bine. La maturitate, le este dificil să se atașeze de cineva, au nevoie de oameni doar pentru a-și umple golul interior. Au nevoie de atenție constantă, dragoste, grijă – ceea ce le-a lipsit în copilărie. Ei intră într-o relație fără apropiere emoțională, primesc dragoste și grijă și pleacă, apoi caută o nouă relație și o altă porțiune de dragoste. Ciclul se repetă iar și iar, are loc schimbarea frecventă a partenerilor. Dar rezultatul final pentru narcisiști ​​este singurătatea.

*****

Perioada copilăriei este foarte importantă. Și părinții ar trebui să acorde mai multă atenție tipului de relație pe care o au cu copilul lor, cum interacțiunea și comportamentul lor îi poate afecta viitorul.

Dar nu confundați aceste tipuri de atașamente cu infantilismul. Infantilismul este incapacitatea de a-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta, de a lua propriile decizii.

Dacă mama nu-și eliberează fata sau băiatul în viața adultă, nu-i permite să fie independent și să ia decizii, ea formează o personalitate infantilă. La maturitate, acești oameni nu știu să ia decizii, încearcă constant să pună responsabilitatea pe seama altora, au nevoie de sfaturi și aprobare.

Bărbații devin „băiețeii mamei”, pot trăi cu mama lor până la bătrânețe. Pentru un astfel de bărabat, mama este singura femeie ideală care știe ce este mai bine pentru el, cum să trăiască, cu cine să locuiască, unde să lucreze etc.

Femeile adulte sunt dependente constant de mama lor, de fapt, mama este cea care le controlează viața. Adesea, astfel de femei rămân singure, deoarece nu se pot desprinde de mama.

Infantilismul se ”vindecă”. Trebuie doar să rupi legătura la timp, chiar dacă mama nu vrea. Trebuie să te separi și să mergi pe drumul tău. Acesta este un proces dureros, dar necesar pentru o viață împlinită.