Relatii

La 26 de ani am devenit mamă a doi copii străini și asta mi-a schimbat complet viața.

La 26 de ani am devenit mamă a doi copii străini. Și asta m-a făcut o persoană foarte fericită.

– Ana, nu pot proceda în alt mod. Nu pot permite ca nepoții mei să locuiască într-un orfelinat. Trebuie să-i iau de acolo – mi-a spus soțul meu când ne-am întors de la înmormântarea verișoarei sale. 

N. avea doar 32 de ani, a murit pe neașteptate de stop cardiac.

Într-adevăr, băieții nu aveau alte rude. Doar o bunică bătrână, dar nu-i putea adopta din cauza vârstei. Îl înțelegeam pe soțul meu. Făcea ceea ce este corect, dar eu nu eram pregătită psihologic să devin mamă pentru doi copii străini. Însă, altă opțiune nu exista și am acceptat.

Două săptămâni mai târziu, soțul meu s-a întors acasă cu nepoții săi. La început băieții erau timizi, se rușinau de noi. Chiar și de soțul meu, deși îl cunoșteau foarte bine.

– Ana, ei sunt stresați. Și-au pierdut mama. Apoi, au trăit într-un orfelinat. Fii răbdătoare. În timp, totul se va aranja – mă liniștea el. 

La început, băieții erau de acord cu tot ce le ofeream. Iar mie nu-mi plăcea, erau foarte supuși. Într-o zi n-am rezistat și am strigat la ei. Au izbucnit în lacrimi și mi-au mărturisit că la orfelinat li s-a spus să fie de acord cu orice, altfel se vor întoarce înapoi. I-am îmbrățișat și le-am spus că nu se vor mai întoarce niciodată acolo. Băieții m-au crezut și din acea zi relația noastră a început să se îmbunătățească.

Soțul meu și-a găsit un alt loc de muncă. Băieții aveau nevoie de multe lucruri, iar cheltuielile erau mari. Erau foarte prietenoși între ei, se protejau mereu.

Am trăit așa cinci ani.

Într-o zi, pe neașteptate, bunica băieților a venit în vizită. Și ne-a sugerat să-l trimitem pe cel mai mare – pe Alexandru – la o școală militară.

Am fost șocată de această propunere: cum să separăm frații? Eu și soțul meu am refuzat această ofertă.

– Ați luat o decizie pripită. Deja trebuie să vă gândiți la copiii voștri. Anii trec, nu mai sunteți tineri – ne-a spus ea. 

– Iubim băieții și îi vom crește ca pe copiii noștri. Nu-i vom separa – i-am răspuns.

După ce a plecat bunica, m-am simțit rău. Soțul meu s-a speriat și a chemat ambulanța. Am fost dusă la spital. Medicii ne-au adus o veste șocantă: eram însărcinată.

Am fost foarte fericiți. Două luni mai târziu a venit o scrisoare de la bunica băieților. Ne-a dăruit apartamentul ei cu trei camere. Am fost foarte mulțumiți de un cadou atât de neașteptat. Am vândut apartamentul și am cumpărat unul mai încăpător în orașul nostru.

Apoi s-a născut fetița noastră minunată. Băieții întotdeauna m-au ajutat cu ea. Sunt o mamă fericită a trei copii minunați.

Anii au trecut. Acum, eu și soțul meu suntem bunici fericiți. Avem cinci nepoți.

Exit mobile version