Sfatul psihologului: „Am aproape 50 de ani și nu mi-am întâlnit iubirea. Ce să fac?”

”Mă apropii de 50 de ani, dar nu am reușit să-mi întâlnesc sufletul pereche. Sunt destul de sociabil, am interese și hobby-uri, o slujbă bună și mulți prieteni, dar nu am întâlnit niciodată o femeie cu care aș vrea să mă căsătoresc. Am avut relații de-a lungul anilor, dar toate erau de scurtă durată. Mă întâlnesc o vreme cu femeia și dacă înțeleg că nu suntem compatibili, închei relația.

Cred că mereu caut pe cineva special. Recent, m-am gândit că poate iau prea repede decizia de a rupe relația, nu ar trebui să renunț atât de repede.

În timpul autoizolării am fost singur, în timp ce prietenii mei erau cu familiile lor. Niciodată nu fusesem atât de gelos pe ei, m-am simțit teribil de singur. 

Totuși, mă întreb dacă ar trebui să renunț să-mi caut sufletul pereche? Poate că nu există? Poate că ar trebui să mă împac cu faptul că voi fi singur pentru tot restul vieții? Mă simt la o răscruce de drumuri și nu știu ce să fac în continuare. Aș aprecia sfaturile Dvs. – Cosmin, 49 de ani. 

Sfatul psihologului

În această situație, văd două momente cheie: presiunea pe care o puneți asupra dvs. și căutarea idealului. Presiunea constă în faptul că există setarea: „Până la 50 de ani trebuie să mă căsătoresc” și neadmiterea gândului că s-ar putea să nu întâlniți niciodată partenera potrivită. Merită de investigat a cui este această setare (a societății, părinților, prietenilor)?

V-aș sfătui să acceptați că acest tip de presiune nu ajută la rezolvarea problemei, ci doar agravează tensiunea, ceea ce înseamnă că nu are niciun sens. Găsiți o opțiune care vi s-ar potrivi, în cazul în care nu veți întâlni niciodată femeia potrivită. Cum mai puteți face față singurătății? Acest lucru vă va permite să vedeți că viața nu se termină aici, iar căsătoria nu este singura modalitate de a vă satisface nevoile de comunicare, intimitate, căldură etc. Dacă nu vă concentrați pe căutarea partenerei, dar faceți ceva pentru propria persoană, atunci stresul va dispărea și această întrebare nu va mai fi atât gravă. Și veți putea construi mai ușor relații – în ele va apărea spontaneitatea.

O altă problemă este căutarea femeii perfecte. Dacă începeți o relație cu gândul „oh, acesta este femeia potrivită!” atunci dezamăgirea este inevitabilă. Pentru că nu există oameni perfecți.

 

Căutarea idealului este un vis din copilărie. Prin urmare, presupun că intrați într-o relație din poziția copilului. Aici există un domeniu larg de cercetare: ce calități și trăsături ar trebui să aibă femeia? Ce ar trebui să facă pentru dvs.? Ce vreți să obțineți într-o relație cu ea? S-ar putea să căutați de fapt pe cineva care să vă satisfacă pe deplin nevoile, adică nu femeia visurilor, ci o mamă.

Paradoxul este că o persoană matură din punct de vedere psihologic poate construi relații aproape cu oricine, dar de multe ori nu are nevoie de asta. Iar cea imatură își caută idealul, dar nu-l găsește niciodată.

Pentru a face un pas către maturitatea emoțională, este bine de înțeles și de acceptat faptul că fiecare partener aduce ceva în relație. La urma urmei, construim o relație cu o altă persoană, iar ea este vie și diferită. Relația este un proces, nu o structură statică. Nu există nicio modalitate de a angaja o femeie care să joace rolul partenerei de viață cu funcții și responsabilități clare. Te îndrăgostești și construiești relația, nu angajezi un angajat. 

Un alt pas este să vă asumați responsabilitatea pentru satisfacerea propriilor nevoi emoționale. Atunci cerințele pentru parteneră vor deveni mai mici și va fi posibil să vedeți o altă persoană în ea. Adevărata intimitate începe cu recunoașterea și respectarea diferențelor.