Cum înțelegi că ești invidiată? Acordă atenție acestor 6 fraze.

Invidia, încă din cele mai vechi timpuri a fost considerată o trăsătură negativă, de aceea nimeni nu vrea să admită că are un astfel de sentiment. O persoană invidioasă pe prietenele, cunoștințele sau colegele de muncă va încerca în orice mod posibil să ascundă acest sentiment. Cu toate acestea, datorită unor fraze poți înțelege cu ușurință că în spatele cuvintelor inocente se ascunde o fire invidioasă.

1. “Cum ți se potrivește această rochie, ești atât de frumoasă în ea!”

Unul dintre cele mai sigure semne ale invidiei – sunt complimentele nesincere. Dacă o persoană începe să te laude, admirându-ți exagerat noua ținută (părul, rujul, poșeta etc.), nu ar trebui să o crezi. Merită să acorzi atenție expresiilor faciale, intonației și privirii – acestea vor spune mai multe despre sentimentele ei sincere, decât frazele frumoase.

2. ”Desigur, ai făcut bine, dar eu aș fi făcut altfel.”

Când femeia este invidioasă, ea începe să-și etaleze propriile realizări (chiar și cele inexistente) în toate modurile posibile. Ea vrea să-și demonstreze sie și celor din jur că nu este mai rea, ci chiar mai bună. Astfel de acțiuni întotdeauna sunt determinate de dorința de a ascunde invidia.

3. „Știi, am auzit asta despre tine! Desigur că n-am crezut niciun cuvânt.”

Femeia invidioasă îi va spune prietenei sale cele mai neplăcute bârfe auzite despre ea pe la spate, explicând acest lucru prin dorința de a-i „transmite adevărul”. De fapt, adevăratele motive ale acestei femei sunt departe de a fi nobile.

4. “Mă întreb cine dintre noi va fi promovată prima?”

Femeia invidioasă iubește să concureze cu obiectul invidiei sale. Ea este într-o luptă continuă pentru conducere, dovedindu-și propria valoare. Doamna încearcă cu toată puterea să pară mai de succes decât rivala ei pe care o invidiază în secret.

5. “Mi-a plăcut atât de mult rochia ta încât mi-am cumpărat și eu una la fel.”

Persoana care te invidiază cu siguranță te va imita în ceva. De exemplu, ea îți poate copia stilul, mersul, maniera de a vorbi. Firește, nu va admite niciodată în mod deschis că ești mai bună, cu toate acestea, acțiunile ei vor vorbi de la sine.

6. „Ești atât de norocoasă cu soțul tău! Iar eu întâlnesc doar bărbați inadecvați.”

Femeia invidioasă se preface că este bucuroasă pentru tine, însă în realitate crede că toate beneficiile vieții ți-au revenit nemeritat. Ea nu va recunoaște niciodată că ai atras acest bărbat cu inteligența, bunătatea, frumusețea și alte calități personale.

Din păcate, nu ne putem proteja complet de comunicarea cu persoanele invidioase, pentru că își ascund adevăratele sentimente. Dar totuși poți face ceva în acest sens: nu-ți împărtăși planurile cu alții, evită certurile și scandalurile, vorbește mai puțin despre succesele tale, nu-ți deschide sufletul în fața celor învinși, nu împărtăși secretele vieții personale și cele de familie. Amintește-ți: cu cât obții mai mult succes în viață, cu atât în jurul tău vor fi mai mulți oameni invidioși.