Domnul Ultima Șansă: De ce aveam nevoie de el?

Încă o încercare de a construi o relație fericită s-a încheiat cu eșec. Stăteam nemișcată și clipeam, uitându-mă la picioarele și mâinile care atârnau de sub plapumă. În acest moment, am încercat cumva să-mi arăt indignarea.

Probabil că trebuia să țip și să-mi smulg părul. Cu atât mai mult că aveam premise pentru asta. Ce premise, condiții obligatorii.

Atunci aveam douăzeci și șapte de ani și doi copii în brațe, iar bărbatul din patul meu, trebuia să fie ultima mea șansă. Însă această ultimă șansă a pus o altă femeie în patul meu.

Mă întrebam dacă merită să țip și să fac scandal și mi-am dat seama că singurul lucru care mă deranjează este mirosul de alcool și faptul că această femeie necunoscută stătea întinsă în patul MEU, pe lenjeria mea de pat preferată. În apartamentul meu. Iar faptul că era cu bărbatului pe care îl consideram ultima șansă … Acest gând nu-mi provoca nicio emoție. Niciuna.

Am trezit foarte amabil cuplul, i-am rugat să se îmbrace și să părăsească camera, să-și ia lucrurile și să-mi predea cheile. Fata alerga de ici colo prin apartament, încercând să mă evite. M-am amuzat invitând-o la cafea; iar domnul Ultima șansă în acest moment a încercat să provoace un scandal.

Într-o perioadă foarte scurtă de timp, am aflat multe despre mine. Că sunt o vrăjitoare fără inimă. O scorpie obraznică. Calculatoare și frigidă. O curvă zgârcită care a plecat să se odihnească singură și asta l-a împins să înșele. 

Apoi domnul Ultima Șansă a țipat:

– Nu mă respecți!

– Da. – am fost nevoită să recunosc trist.

Cred că aceasta a fost singura idee cu adevărat inteligentă a domnului. Într-adevăr nu-l respectam. Da, era drăguț. Da, îmi plăcea. Da, avea niște trăsături foarte frumoase. Și știa cum să le folosească. Pentru asta a și fost … luat. „Pentru sănătate”, după cum se spune.

Dar adevărul e că treptat mi-am pierdut respectul pentru el. Cu tot cinismul conștientizării defectelor, atunci când începem o relație cu cineva, îi oferim inițial încredere și respect. Apoi, treptat, limita de credit se topește. Există multe detalii – atât partea financiară (femeile sunt mercantile), cât și cea psihologică. Și într-o zi, care este departe de a fi frumoasă ( sau dimpotrivă, frumoasă), înțelegi totul. ”În zadar am început această relație. Nu am nevoie de el.”

Și devii atât de indiferentă, încât îți este rușine. De fapt, în această situație ar trebui să plâng, iar eu îmi fac griji pentru mătasea ecru. Ce nesimțită sunt…

Au trecut mulți ani de la acel incident. Dar nici azi nu regret. Pentru că ultima șansă – este o altă minciună mare de care are nevoie femeia pentru a fi nefericită.