”Ne-am întâlnit 5 ani. Apoi el s-a căsătorit cu un alta…”

”Bărbatul meu iubit s-a căsătorit cu alta. Să spun că mi s-a prăbușit lumea – e puțin spus. Mă doare, mi-e greu, mă simt trădată. Nu înțeleg cum s-a întâmplat asta. Aveam planuri să ne căsătorim, dar cândva în viitor, când ambii ne vom da seama că suntem pregătiți să înființăm o familie și să avem copii.

În tot acest timp ne vedeam foarte des: mergeam în vizită unul la celălalt, ieșeam împreună. A fost întotdeauna blând și grijuliu cu mine. Nu m-am gândit niciodată că totul se va termina așa. Și nici măcar nu m-a înșelat cu alta – doar a venit într-o zi și mi-a spus că, probabil, avem nevoie de timp pentru a ne odihni unul de celălalt.

Am fost de acord, pentru că în acel moment și eu eram cam zbuciumată (din cauza muncii), totul mă irita. Au trecut câteva săptămâni și deja îmi imaginam mental cum ne vom întâlni din nou, unde vom merge… Dar într-o zi sora mea mi-a trimis pagina personală a unei cunoștințe, în care iubitul meu era marcat ca fiind logodnicul ei.   

La început nici măcar nu am crezut – am decis că este o glumă sau o greșeală. L-am sunat și mi-a confirmat. Și-a cerut scuze pentru cele întâmplate. Dar ce rost are că și-a cerut scuze? Viața mea s-a împărțit în înainte și după. Cum să trec peste asta?”

Răspunsul psihologului:

Despărțirea de bărbatul iubit, încheierea relației – este adesea un subiect foarte dureros, în special dacă femeia nu este pregătită pentru asta. Ea trebuie nu numai să se obișnuiască să trăiască fără el, ci și să-și finiseze toate planurile legate de această relație.

Și toate acestea se petrec pe fundalul unor sentimente foarte dificile în această perioadă: dragostea se schimbă pe resentimente, durere și amărăciune. Apare disperarea și femeia nu știe cum să trăiască în continuare. În anumite momente, poate începe și autobiciuirea (analiza situației din poziția „ce am făcut greșit”).

Cu toate acestea, la un moment dat trebuie să recunoști că relația s-a încheiat și trebuie să mergi mai departe. Însă la etapa inițială, nu are rost să te torturezi cu sarcini premature. Acum sarcina ta principală este să plângi și să-ți iei adio de la această relație.

Pentru ca această perioadă să nu se prelungească, cel mai bine este să nu încerci să „rămâneți prieteni”, să nu aștepți că el se va răzgândi și totul va reveni la normal etc. Să recunoști că acesta e finalul real al relației – este foarte dificil, dar este important să o faci pentru tine.

Vestea bună este că nicio durere nu durează veșnic – da, poate că acum e o perioadă acută, dar în timp va deveni mai ușoară și, ca urmare, va trece complet. Și este foarte posibil să întâlnești omul cu care vei construi o familie puternică.