Ce este neputința învățată și cum îți poți restarta viața?

Fiecare dintre noi s-a confruntat cu propria neputință. Un sentiment dificil și greu. Pentru cineva acest sentiment este motivul agresiunii: luptă, înjurături, remarci negative, pentru alții – confirmarea ideii că are un caracter slab și că nu merită să facă nimic. Dacă astfel de situații se întâmplă des atunci putem spune că în viața omului există „neputința învățată”.

Starea în care omul poate schimba situația în bine, dar nu o face, se numește „neputință învățată”.

M. Seligman a descoperit acest fenomen efectuând experimente pe câini. Apoi, el și alți cercetători au descoperit că și în viața oamenilor există loc pentru acest fenomen.

De exemplu, atunci când unor școlari li s-a oferit o sarcină evident imposibilă, unii dintre ei (≈30%) au refuzat să finalizeze sarcina, iar restul grupului a fost hotărât să depășească dificultățile și au depus efort să rezolve problema.

Există 3 tipuri de neputință:

Activă – incapacitatea de a acționa, intervenind activ în situație.

Cognitivă – nu există disponibilitatea de a învăța un comportament nou eficient.

Emoțională – starea de spirit scăzută din cauza lipsei dorinței de a acționa.

Cum se naște neputința învățată? 

– temerile și anxietatea părinților îndreptate către copil, de cele mai multe ori exprimate prin mesaje parentale distructive: „Nu vei crește un om de succes”. „Vei fi măturător, o servitoare, un alcoolic, toxicoman, ignorant…”.

– hiper-protecția din partea mamei și comportamentul pasiv din partea tatălui.

Copilul nu învață să fie independent și i se consolidează fantezia că toate dorințele i se vor îndeplini imediat. De ce să acționeze, dacă mama îi va aduce totul. De ce să simtă, dacă mama prevede toate sentimentele. De ce să manifeste voință în rezolvarea unei probleme dificile dacă mama va alerga și îl va ajuta.

Formarea neputinței învățate la vârsta adultă este posibilă în următoarele circumstanțe:

1) Mulți factori de stres într-o perioadă de timp, după care se instalează epuizarea emoțională și fizică.

2) Condițiile nefavorabile. De exemplu, locul de muncă este mediul în care calitățile și talentele omului nu sunt solicitate. În familie – există scandaluri și certuri.

3) Este printre oamenii neajutorați. Într-o companie de fumători, mulți încep să fumeze. Printre cei leneși, omul muncitor rareori supraviețuiește. Este un mecanism de contaminare psihologică atunci când mediul (tribul) ne influențează obiceiurile și valorile.

4) Prezența unor setări negative, cum ar fi: „Nu mă voi descurca. Viața mea nu depinde de mine. Nu am nimic pentru care să fiu iubit și respect. Dacă voi începe ceva nou, cu siguranță nu voi reuși.​​”

Cum faci față neputinței învățate?

1. Schimbă-ți atenția către domeniile tale de succes. Multe lucruri pot fi realizate cu succes, dar gândurile sunt concentrate pe eșec. Oprește-te și privește ce faci bine. De fiecare dată când faci acest lucru, se va elibera hormonul bucurie. Astfel, îți vei putea reconfigura rețeaua neurală.

2. Revizuirea mediului. Petrece cât mai mult timp cu acele persoane cu care te simți liber, relaxat. Este indicat ca aceștia să practice stilul de viață la care dorești să ajungi. În acest caz va funcționa mecanismul infecției psihologice pozitive.

3. Ține un jurnal. Acesta va fi un jurnal neobișnuit.

– descrie situația când ai simțit neputința învățată.

– ce emoții ai experimentat?

– ce idei/convingeri ți-au apărut?

4. Meditația. Cea mai simplă practică de 5 minute – de exemplu, concentrarea pe inhalare și expirare în absența gândurilor, îți permite să pui în funcțiune cortexul prefrontal, care este responsabil de voință.

5. Psihoterapia. Nu toate recomandările sunt ușor și simplu de implementat de unul singur. Psihoterapia este o metodă excelentă pentru a face față neputinței învățate.

În concluzie, îți voi spune că cercetările în domeniul neuropsihologiei susțin că ne putem schimba viața la orice vârstă. Creierul uman reface rețelele neuronale și recompensează comportamentul corect cu dopamină (hormonul plăcerii).