”Soțul meu nu putea vorbi ca o persoană normală. Asta ne-a distrus căsătoria.”

”Nu comunicam în sensul obișnuit al cuvântului. Cu soțul meu era imposibil să faci asta…” – îmi împărtășește o prietenă, care a trecut recent print-un divorț.

Au trăit mult timp împreună, dar femeia era mereu uimită de modul de comunicare al soțului ei.

”În familia mea toți comunicau deschis. Spuneau: vreau asta și asta. Pașnic, calm. Iar în familia soțului domnea „schizofrenia”. Toți aveau în vedere altceva, nu ceea ce spuneau. Și imediat începeau a țipa, a înjura. Mama lui este „specifică”. Comunică doar cu ajutorul indiciilor, manipulărilor, supărărilor și pretențiilor. Soțul meu a crescut la fel. M-a amenințat cu divorțul și că îmi ia copiii. Era mereu pus pe ceartă. Se supăra din senin și trebuia să ghicesc care e motivul. Încercam să-l întreb, să aflu. Fie fugea de discuție, fie vorbea abstract. Sau prin indicii. 

Niciodată nu am mai fost într-un mediu atât de ”schizofrenic”. Aveam sentimentul că sunt lângă o persoană anormală. Nu pot vorbi direct, pentru că nu voi primi un răspuns. Sincer, mi se pare „bolnav mental”.

Oare într-adevăr soțul prietenei mele este bolnav mental?

În opinia mea, puțin probabil bărbatul are o patologie. Stilul său de comunicare pare nesănătos, dar, de fapt, este destul de răspândit.

Acest stil de comunicare, potrivit experților, s-a format la femei sub influența societății patriarhale. Pentru a obține ceea ce își doreau, femeile erau nevoite să se adapteze și să ceară de la „puternicii lumii” cu ajutorul indiciilor, jocurilor, vicleniei și manipulărilor. Nu direct, ci treptat, câte puțin.

Să vorbești direct și deschis – era periculos. Când viața și bunăstarea ta depind de o altă persoană, trebuie să fii „apă” și iei forma vasului.

Multă vreme femeile au fost nevoite să inventeze un limbaj dificil și, în același timp, ușor de înțeles, în care poți nega totul fără consecințe pentru propria persoană („Cum poți dovedi asta? Nu am spus nimic și nu am avut în vedere nimic”).

În societatea modernă, femeile și bărbații au drepturi și șanse egale. Nu mai este necesar să ceri, să te ajustezi. Viața, bunăstarea și starea financiară nu mai depind de bărbați și de căsătorie. Poți vorbi deschis și direct.

Soțul prietenei mele, în schimb, a căzut, aparent, sub influența mamei sale, care vorbea fluent în „limbajul jocurilor și manipulărilor”. Prietena mea nu a vrut să-l „studieze” și a cerut divorțul. Iar el nu a fost interesat sau poate îi era dificil să învețe să comunice „ca o ființă umană”.

Însă, în cele din urmă prietena mea a găsit o abordare care să-i transmită importanța adresării la un psiholog de familie: ”Dacă nu ceri ajutorul unui specialist, copiii noștri vor deveni la fel de nefericiți ca tine și mama ta. Și la fel, îi vor chinui pe cei dragi.” Curios, dar asta l-a convins.