Cum să-l surprinzi: 5 acțiuni feminine pe care le va aprecia orice bărbat.

Nu doar femeile apreciază faptele romantice, și bărbații de asemenea. Dar cum să-l surprinzi? Cu siguranță el nu va aprecia florile și dulciurile și nici plimbările romantice nu vor fi pe placul tuturor bărbaților…

Acest puzzle a fost rezolvat! Faceți cunoștință cu 5 acțiuni feminine pe care le va aprecia orice bărbat.

1. Atingerile

Nu este nevoie să-i spui mii de cuvinte de dragoste pentru a-ți exprima sentimentele. Atingerile blânde, mângâierile și sărutările bruște în lift sunt mai elocvente decât cuvintele.

Chiar dacă bărbatul îți spune că nu-i plac aceste gesturi, atunci când îl vei săruta brusc pe obraz, îl vei îmbrățișa înainte de somn sau îi vei scărpina spatele după o zi grea, cu siguranță va fi mulțumit.

2. Complimentele și lauda

Este nechibzuit să crezi că bărbații nu iubesc cuvintele măgulitoare. Crede-mă, ei adoră complimentele nu mai puțin decât femeile. Răsfață-l cu cele mai rafinate complimente, decât cu expresii tradiționale. Tu, ca nimeni altcineva, cunoști atuurile persoanei dragi.

Subliniază-i individualitatea, lăudându-l pentru lucrurile în care excelează. Renunță la cuvinte standard, ascultă-ți inima și spune-i complimente sincere.

3. Arată-ți părțile slabe

Multe femei se tem să se deschidă în fața partenerului, ele încearcă să fie puternice, nu solicită ajutor. Chiar dacă ești o persoană autosuficientă, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să miști singură munții. Oferă-i periodic oportunitatea de a se manifesta în toată splendoarea. Permite-i bărbatului să-și simtă utilitatea, să înțeleagă că este util și important.

4. Surprizele neașteptate

Bărbații, nu mai puțin decât femeile adoră surprizele, doar că ei nu rostesc asta cu voce tare. Cumpără-i ceva la care visase demult. Și nu contează costul cadoului, ci că îl vei surprinde fără motiv.

Este incredibil de plăcut să primești de la persoana iubită, într-o zi obișnuită ceva de care aveai nevoie. Prin aceste acțiuni bărbații înțeleg că sunt apreciați și iubiți.

5. Semne și tradiții pentru doi

De ce să nu inventați semnele voastre secrete de dragoste? De exemplu, îi poți strânge palma de două ori cu mâna, ceea ce va însemna că îl iubești. Iar trei strângeri vor semnala că seara îl așteaptă o surpriză în pat.

O soluție excelentă ar fi să faceți o tradiție a voastră. De exemplu, în fiecare vineri să comandați mâncare, iar apoi să priviți împreună un film interesant.

Nu-ți fie frică să fii slabă, romantică și tandră în ochii bărbatului. Spune-i complimente, surprinde-l, zâmbește cât mai des și sărută-l mereu la întâlnire. Bărbatul devine puternic și își dezvăluie potențialul doar dacă în spatele lui se află o femeie iubitoare.