6 caracteristici pe care le au doar femeile cu adevărat încrezătoare.

„Încrederea și stima de sine înaltă – este cheia fericirii pentru orice femeie. Iar încrederea depinde în primul rând de ideile noastre despre noi înșine și de experiența de viață din trecut ” – spune psihoterapeutul și antrenorul David Schroeder.

Ce face o femeie să fie cu adevărat încrezătoare? Un rol important îl au socializarea și experiența de viață. Dar nu numai ele. ”Zona creierului responsabilă de autocritică și gândirea negativă este mai extinsă și mai dezvoltată la femei decât la bărbați”, explică medicul neuropsihiatru Luann Braisendine, autorul cărții ”Creierul feminin”.

Ce simte o astfel de femeie când se privește în oglindă? Chiar vede acolo perfecțiunea? Deloc. Femeile încrezătoare se evaluează destul de realist. Dar, în același timp, privindu-și reflexia, ele văd nu numai aspectul exterior, ci și puterea lor interioară.

Iată câteva caracteristici care disting femeile cu adevărat încrezătoare:

1. Își pot vedea frumusețea în propria imperfecțiune. 

Femeile încrezătoare își cunosc bine caracteristicile fizice (precum și interioare) și nu se evaluează în funcție de acestea. Ele nu consideră că micile defecte depășesc sau le diminuează calitățile. De exemplu, dacă o astfel de femeie are ochi frumoși, o cicatrice pe abdomen nu-i poate strica frumusețea.

„Părțile noastre întunecate nu ne fac defectuoși, ci dimpotrivă, ne fac să fim compleți”, spune Deepak Chopra în The Shadow Effect. Persoanele încrezătoare se evaluează sobru și se acceptă așa cum sunt.

2. Sunt conștiente de propria putere și vulnerabilitate.  

Ele nu uită greutățile pe care le-au întâmpinat și pe care le-au depășit și se respectă pentru rezistență.

Da, poate că mai au nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți. Poate că își doresc dragoste și acceptare. Dar au învățat să controleze aceste nevoi și să nu se piardă, încercând să se adapteze după ceilalți.

3. Știu că încrederea nu te scapă de frică și îndoială 

Femeile încrezătoare se iubesc. Ele își cunosc părțile puternice și le prețuiesc. Dar,de asemenea, își conștientizează fricile și îndoielile. Ele știu că dacă le vor accepta, acestea nu vor mai fi atât de înfricoșătoare. Astfel de femei au încredere în intuiție și cred că vor face față oricăror dificultăți.

„Calitatea vieții tale depinde în mod direct de capacitatea de a suporta incertitudinea”, spune antrenorul motivațional Tony Robbins.

4. Femeile încrezătoare văd rezultatele deciziilor luate

Își asumă întotdeauna responsabilitatea pentru deciziile luate și alegerile pe care le fac, fără a încerca să dea vina pe ceilalți. Și nu contează dacă este vorba despre bunăstarea financiară sau circumferința taliei, femeia încrezătoare este responsabilă pentru propria fericire și sănătate.

Ea știe că nimeni nu este obligat să facă fericită. Știe că nu întotdeauna reușești să iei decizii corecte, de aceea apreciază alegerile bune și învață din greșeli.

5. Au un sistem de valori clar. 

Femeia sigură de sine are un scop în viață și un sistem clar de principii și valori, pe care le respectă în timp ce se îndreaptă spre acest obiectiv.

6. În ciuda tuturor dificultăților, sunt capabile să trăiască ușor și să se distreze

„Se spune că îngerii știu să zboare, pentru că nu-i împovărează nimic. La fel și femeile încrezătoare, fără a nega dificultățile vieții, știu să nu le ia prea în serios, – subliniază David Schroeder. Ele sunt conștiente de faptul că în viața fiecăruia dintre noi există „perioade negre”.

Femeile încrezătoare își recunosc greșelile și eșecurile și, privindu-se în oglindă, zâmbesc, știind că au învățat lecții importante din dificultățile și eșecurile prin care au trecut. În ciuda acestui lucru, își permit uneori să fie copilăroase: să se distreze, să acționeze frivol. Acest lucru le ajută să depășească provocările vieții cu ușurință și grație.