5 greșeli care ne împiedică să construim relații fericite

Sfera relațiilor romantice este cea mai interesantă și, în același timp, incredibil de confuză. În teorie, totul este simplu – doi oameni se întâlnesc, se apropie, își dau seama că se plac reciproc și decid să-și trăiască viața împreună. Atunci, de ce, în practică, lucrurile nu decurg atât de perfect?

Fiecare caz este unic în felul său, iar un manual universal despre „Relațiile fericite” încă nu a fost scris. Și dacă nu s-a inventat formula despre „cum este necesar”, cel puțin știm cu siguranță ce nu merită să facem.

5 greșeli care ne împiedică să construim relații fericite:

1. Stereotipurile

Dacă există probleme în relație mai devreme sau mai târziu va suna cuvântul el/ea ”trebuie să..”

“Bărbatul adevărat trebuie să plătească factura pentru întâlnire, soția ar trebui să aibă grijă de casă și copii”, “dacă mă iubește, trebuie să uite de prietenii săi”, “femeia trebuie să fie feminină.” etc. Întotdeauna apar probleme atunci când, în loc de interes sincer pentru partener, i se prezentă o listă de așteptări și convingeri.

Soluția? Oprește-te puțin și gândește-te care dintre credințele tale sunt cu adevărat importante pentru tine și pe care le-ai absorbit fără să știi, le-ai moștenit de la persoanele mai în vârstă, de la societate și mass-media.

2. Crezi în ”relația perfectă.”

Uneori, această fantezie ne împiedică să avem relații fericite. Aceasta este o continuare a mitului „sufletul pereche” – omul care ți se potrivește perfect. De fapt, chiar și în cele mai fericite relații apar momente neplăcute și certuri. Visul despre o relație ideală, din păcate, poate duce la aceea că la o mică neînțelegere vei renunța la relația care putea fi fericită.

Soluția? Nu căuta coincidență absolută. Este imposibil. Cheia unei relații fericite poate fi conceptul „suficient de bună”. Observă dacă te simți confortabil alături de om, dacă ești mai des fericită decât nu, dacă dorești să fii cu el. Dacă ești bucuroasă și mulțumită 70% din timpul petrecut alături de persoana iubită, cel mai probabil ești pe drumul cel bun.

3. Dorința de a salva și învăța

O altă credință dezastruoasă este: ”Îmi pot schimba partenerul”. Dragostea, desigur, poate schimba foarte mult omul, îi poate schimba prioritățile, îi poate influența valorile. Totuși, acest proces prea puțin poate fi influențat din exterior. Nu-l vei putea controla. Dacă omul de lângă tine va dori – se va schimba. Orice altceva este manipulare și violență.

Soluția? Să fii într-o relație cu o persoană reală, nu cu opțiunea sa îmbunătățită în mintea ta. Dacă nu-ți place ceva la partenerul tău, evaluează sobru dacă vei putea accepta acest lucru în relația voastră. Dacă nu, poate că nu este omul potrivit pentru tine.

4. Convingerea că sentimentele nu se schimbă

O altă convingere greșită este cea că într-o relație intrăm pentru totdeauna. Cu toții dorim să trăim într-o lume sigură, ne place să credem că există lucruri neschimbătoare. Din păcate, la astfel de lucruri nu se atribuie și sentimentele umane. Relațiile sunt întotdeauna dinamice. Pentru a rămâne vii, ele au nevoie de aer.

Soluția? Fii conștientă de ceea ce se întâmplă între voi, aici și acum. Concentrează-te pe starea reală a lucrurilor, pe sentimentele și nevoile actuale. Dacă ești atentă la nevoile tale și ale persoanei iubite, șansele de a construi o relație fericită, de lungă durată vor crește semnificativ.

5. Răbdarea și Minciuna

Minciuna nu este cea mai bună bază pentru un parteneriat fericit. Este util să ai o anumită flexibilitate pentru a stabili relații cu ceilalți. Dar dacă de dragul relației trebuie să te schimbi sau să ascunzi o parte semnificativă a personalității tale, acesta este un semn alarmant. Este imposibil să construiești o relație fericită ascunzându-te, prefăcându-te și manipulând. Mințind, nu îi faci rău doar partenerului, dar te condamni la o viață lipsită de bucurie, plină de falsitate.

Soluția? Încă de la început asumă-ți riscul să fii tu, cea adevărată. Acest lucru este aproape imposibil dacă nici tu însăți nu știi cine ești. Cunoașterea de sine este o bază excelentă pentru construirea relațiilor sănătoase, fericite. Psihoterapia individuală sau de grup te poate ajuta în acest sens.