Relația ta: 5 principii pe care nu trebuie să le sacrifici de dragul partenerului

Dacă îți iubești foarte mult partenerul, uneori îți sacrifici principiile și te frângi de dragul acestui sentiment luminos. Dar dacă ești iubită cu adevărat, atunci vei fi acceptată așa cum ești, fără încercarea de a te schimba. Da, poți să tinzi spre perfecțiune. Însă există principii pe care nu ar trebui să le încalci. Este vorba de:

Spațiul personal

Să fiți mereu împreună este minunat. Dar să fii singură cu tine însăți – este dreptul tău bine meritat. Stresul, oboseala, zgomotul informațional … În fiecare zi ești expusă acestor lucruri. Și să fii singură, să te relaxezi este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru cei dragi, mai ales dacă ai nevoie de asta. Partenerul tău nu ar trebui să fie supărat de acest lucru.

Aspectul

Fața, corpul, stilul vestimentar – ești tu. Ți se cere să slăbești, să-ți schimbi culoarea părului, să-ți faci buzele mai senzuale? Sau, dimpotrivă, îți interzice să schimbi ceva și să te îmbraci așa cum îți place? Tu alegi cum arăți. Poartă și fă ceea ce te face mai încrezătoare. Iubește-ți aspectul fără a te uita la părerea partenerului. Poți asculta sfaturile și cererile sale, dar să faci ceva împotriva voinței tale, cu siguranță, nu merită!

Prietenia

Nu-i plac prietenele tale? Îți cere să comunici mai mult cu cercul său de cunoștințe? Dacă prețuiești prietenia adevărată, niciodată nu vei renunța la ea doar pentru că partenerul tău vrea asta. Prietenii tăi rămân prietenii tăi, iar tu la rândul tău nu-i vei interzice să comunice cu prietenii săi.

Visurile și obiceiurile

Nimeni nu are dreptul să te împiedice să-ți realizezi visurile. Partenerul tău s-ar putea să nu-ți împărtășească visurile, dar nu-ți poate interzice să mergi spre ele. La fel și cu obiceiurile. Tu adori cafeaua, iar el îți spune că ceaiul verde este mai bun? Tu adori să stai întinsă pe canapea, în timp ce el aleargă deja al 5-lea km? Și acest lucru este normal. Tu doar nu-l forțezi să stea cu tine pe canapea? Atunci nici el nu are dreptul să te forțeze să faci sport.

Independența

Să fii puternică și independentă – nu înseamnă să rămâi singură înconjurată de pisici. Bărbații adoră femeile pe care le pot cuceri, cu care pot comunica și de la care pot obține sfaturi. De aceea, nu este cea mai bună idee să devii slabă, să renunți la jobul tău (să uiți de independența financiară) pentru a reuși să-i pregătești ciorba, să renunți la responsabilități. În special dacă îți place să fii puternică și independentă, dacă acesta este stilul tău de viață. Găsește-ți un partener demn – bărbatul care nu va vedea în tine un concurent.

Numai iubirea îți permite să accepți totul. Dacă tu și partenerul tău nu vă puteți permite acest lux, atunci merită să vă reconsiderați relația în toate sensurile.