Cum să-i ceri bărbatului ajutorul: 5 sfaturi practice recomandate de psiholog

Psihologia masculină și feminină este fundamental diferită și, prin urmare, reprezentanții diferitelor s*xe răspund diferit la cererile de ajutor. Potrivit psihologilor, diferențele de gen sunt rezultatul evoluției.

Femeile pot ghici cu ușurință când și unde trebuie oferit ajutorul, deoarece în timpul formării comunității umane, pentru a nu fi expulzate din trib și pentru a nu muri, ele aveau nevoie de abilități sociale dezvoltate: capacitatea de a obține sprijin, de a coopera, de a ajuta, de a vedea conflictul și a-l preveni. Pentru aceasta, creierul feminin și-a dezvoltat activ inteligența emoțională – capacitatea de a capta emoțiile celorlalți, de a compătimi, de a ghici prin semnale non-verbale – gesturi, expresii faciale, tonul vocii, ritmul vorbirii, ceea ce gândește și simte o altă persoană.

Creierul masculin s-a dezvoltat în condițiile concurenței, lupta pentru supraviețuire, pentru conducere. Când oricine poate deveni inamicul tău, când uniunile sunt temporare și poți aștepta o lovitură în spate chiar și de la prieteni, creierul masculin a fost nevoit să se bazeze doar pe sine, să acționeze independent, să nu aibă încredere în nimeni.

În concluzie: ceea ce este complet evident pentru femeie, bărbatul nu înțelege și nici măcar nu poate ghici. Pentru a obține înțelegere, partenerii trebuie să țină cont de diferențele enorme ale psihicului masculin și feminin și să comunice în limba adecvată.

Bărbatul nu este telepat și nu poate fi citi gândurile. Pentru a obține ajutor, femeia trebuie să-l ceară. Probabil de mai multe ori. A-i aminti – este ceva firesc. Cu toate acestea, este posibil că va trebui să-și schimbe strategia.

Iată câteva sfaturi practice:

1.Pentru ca bărbatul să audă trebuie să schimbi brusc semnalul

Schimbă strategia: vorbește tare-încet, blând-dur etc. Schimbă tonul, cuvintele și împrejurimile cererii. Imprevizibilitatea îl va face să te audă. Char dacă nu va reacționa imediat și posibil negativ, dar te va auzi, va memora și se va gândi la asta. Iar apoi va acționa.

2.Dacă vrei să fii auzită – la început trebuie să-l auzi pe celălalt

În loc să ceri de la bărbat, încearcă să te interesezi de el. Sincer. Pune-i întrebări despre ce îi place, de ce îi place să facă anumite lucruri. Bărbatul ar trebui să simtă interesul tău pentru nevoile sale. Urmând principiul reciprocității, el va tinde să afle despre dorințele tale și te va asculta mai atent. În acest moment spune-i ce dorești.

3. Dacă nu ești auzită, asigură-te că vorbești în limba pe care o înțelege bărbatul

Limbajul masculin este destul de simplu. Nu este nevoie de emoții. Scurt și la obiect. Nu mai mult de o solicitare simultan. Aruncă din discurs detaliile, descrierile. Apoi nu uita să-i mulțumești. Capacitatea de a mulțumi și de a te bucura chiar și de lucrurile mici contribuie la dorința de a avea mai multă grijă de femeie. Ține minte că bărbatul nu este obligat să-ți îndeplinească niciuna dintre cererile tale, chiar dacă te iubește. Refuzul nu este sfârșitul lumii. „Nu” este o ocazie de a alege alt loc, timp și situație.

4. Pentru ca bărbatul să te audă, asigură-te că te privește în ochi cel puțin trei secunde.

Atenția bărbatului este îndreptată acolo unde este privirea lui, amintește-ți acest lucru.

5. Informează bărbatul dinainte despre ceea ce trebuie să facă. 

Dă-i timp să planifice totul și să treacă de la un caz la altul. Creierul masculin are o abordare diferită în soluționarea treburilor. Femeile se  enervează când bărbații tergiversează. Pe bărbați îi enervează femininul „acum!” deoarece creierul se împotrivește inconștient la schimbarea algoritmului încorporat în el.

Când este mai bine să-i ceri ajutorul?

Atunci când bărbatul este flămând, obosit sau concentrat pe o altă problemă, comutarea atenției îi provoacă agresivitate. Cel mai bun moment pentru a-i cere ceva este atunci când este sătul și relaxat.

Tehnica magică „Fetița mică”

Femeile înțelepte știu că jucând rolul unei fetițe drăguțe pot obține aproape orice de la bărbat. În secțiunea reptiliană a creierului masculin este incorporat mecanismul răspunsului pozitiv la vocea subțire, intonațiile copilărești și gesturile de supunere. Acestea declanșează mecanismul de tutelă, protecție. În acest caz, devine mult mai ușor să obții acordul privind cererea. În plus, creierul încurajează bărbatul să aibă grijă de urmași cu hormonii fericirii – oxitocină și endorfine, de aceea este încântat să îndeplinească dorințele „fetiței mici”.