Femeie, respectă-te! Nu mai suporta atitudinea proastă din partea unui bărbat.

Atunci când bărbații își deschid sufletul, ei întreabă: ”Mă respecți?” Observați, nu „mă iubești”, ci „mă respecți?”, dar femeile oare pun o astfel de întrebare? Ele întreabă bărbatul: „Mă iubești?”

Pentru femeie, „respectul” este inclus în conceptul „iubire”, dar nu și pentru bărbat. Pentru el iubirea este – pasiune, s*x, iar respectul este – altceva.

Ce respectă bărbații? Forța, mintea, independența. Bărbații respectă femeile inteligente, iubitoare de libertate. Nu feministele mândre, ci femeile care au sentimentul propriei demnități. Bărbații niciodată nu vor respecta la femeie forța (mă refer la cea fizică).

Cum femeia își pierde respectul în ochii bărbatului?

Ai fost de acord să vii la el în toiul nopții cu autobuzul din celălalt capăt al orașului? Nu ai demnitate.

Ai cedat în fața soțului când te-a amenințat că divorțează? ”Îi este teamă, deci e slabă” – consideră el.

Stai ascultătoare acasă pentru că nu-i plac prietenele tale? ”Este supusă, s-a dizolvat, s-a pierdut – nu este demnă de nimic, doar de dispreț.”

De ce ai o asemenea lipsă de respect față de tine, draga mea? De ce ți-e teamă de bărbat? De unde ai preluat această supunere servilă? De ce bărbatul îți spune: „Nu mă voi căsători cu tine, dar vreau să menținem relația (însemnând s*x)”, de ce ești de acord cu aceste fărâmituri?!

De ce, atunci când bărbatul o agresează fizic, femeia nu pleacă imediat? De vină este stima de sine scăzută și frica.

Câte femei frumoase, inteligente, creative sunt căsătorite cu dependenți de droguri, alcoolici, leneși  și manipulatori! Este dureros să urmărești cum își calcă în picioare demnitatea și viața!

Stima de sine – este opinia despre tine, despre importanța, valoarea și locul tău în această lume.

Dacă opinia despre sine este scăzută, atunci femeia se consideră demnă de un anumit nivel de viață și de o anumită atitudine față de ea. De ce bărbații umilesc anumite femei, iar pe altele nu? Pentru că unele consideră că nu merită un tratament bun. Femeia care își cunoaște valoarea niciodată nu-i va permite nimănui să strige la ea, să nu-i acorde atenție, să o mintă sau să o înșele.

Dragele mele, nu mai îndurați și nu vă mai adaptați bărbaților! Învățați să vă respectați și atunci bărbații vă vor privi uimiți și cu admirație cum mergeți pe stradă: frumoase, independente și fericite! (nu confundați cu aroganța).