”Mi-e foarte rușine că am astfel de copii…”

Am un fiu și o fiică adultă, pe care împreună cu soțul meu i-am învățat, i-am ajutat să-și cumpere locuințe și am avut grijă de nepoții noștri. Astăzi locuiesc singură, soțul meu a murit acum cinci ani.

Am o pensie mică, de abia îmi ajunge pentru cele necesare, uneori, când cumpăr medicamente, economisesc pentru mâncare.

Copiii cunosc situația mea financiară, dar nu mi-au oferit niciodată ajutor. Chiar le-am sugerat să mă ajute plătind jumătate din plățile comunale, pentru că apartamentul le va rămâne atunci când voi muri. Fiul s-a prefăcut că nu înțelege aluzia, iar fiica a spus că de abia își plătește cheltuielile sale. Cum poți să crezi în asta dacă în fiecare an își fac vacanța în străinătate.

Fiica mea adoră să-și cumpere haine noi în fiecare lună, o răsfață pe nepoată cu bani, îi dă pentru cheltuielile de buzunar mai mult decât e pensia mea. De fiu nici nu mai zic nimic, în familia lui nora e cea care controlează totul și, chiar dacă ar dori să mă ajute, nu și-ar permite acest lucru. Când vecina îmi spune că serviciile comunale i le achită copii, îi aduc mâncare și o trimit în vacanță în fiecare vară, mă simt prost, pentru că mi-am ajutat copiii nu mai puțin decât ea. Înainte împrumutam bani de la ea, iar acum mi-e rușine, mă tem că va întreba de ce nu mă ajută copiii cu bani.

Îmi amintesc cum părinții m-au ajutat pe mine și pe sora mea cu ce au putut, iar și noi le-am mulțumit, nu am mers niciodată cu mâna goală. Pe lângă mâncare le cumpăram cărbune și lemne de foc pentru iarnă, iar mai târziu cu banii noștri achitam cheltuielile de gaz. Nimeni nu ne spunea, știam că trebuie, iar eu se pare că nu am reușit să-mi educ copiii corect. Nu m-ar deranja să mă mut la fiica mea un an sau doi și să dau cu chirie apartamentul, să economisesc niște bani și apoi să trăiesc din ei, dar mă tem să le spun despre asta. Deși apartamentul fiicei este destul de spațios și aș putea să locuiesc acolo.

Nu știu cum trăiesc alți pensionari din pensiile lor, eu nu reușesc, deși sunt foarte economică. Atunci când soțul meu era în viață, el continua să muncească fiind pensionar, dar în loc să economisim pentru bătrânețe, le-am dat totul copiilor. Atunci ei aveau mai multă nevoie. Iar acum primesc o asemenea recunoștință din partea lor…