Dezvoltă-ți aceste 20 de obiceiuri matinale și vei fi energic toată ziua

Pentru a-ți realiza toate dorințele, trebuie să înveți cum să-ți gestionezi timpul și să-l folosești eficient. Pentru început dezvoltă-ți câteva ritualuri matinale utile. Ele dau tonul pentru tot restul zilei.

Prin cercetare și experimentare personală, am descoperit obiceiuri care te ajută să-ți schimbi viața în bine.

1. Trezește-te devreme

Există multe motive pentru care nu te poți trezi la cinci dimineața. Dar nici nu trebuie să fii un erou.

Dacă de obicei te trezești la 8:00, dar vrei să te trezești cu două ore mai devreme, încearcă să pui alarma la 7:45. După câteva zile reduce timpul cu încă 15 minute. Și așa mai departe până când te vei putea trezești la 6:00. Tot odată îți vei schimba obiceiurile de seară, mergând la culcare puțin mai devreme.

2. Bea apă.

Aceasta este o condiție necesară, pentru că în timpul nopții organismul își pierde rezervele de lichid și ele trebuie restabilite. Un pahar de apă dimineață lansează metabolismul și ajută organismul să se trezească.

3. Fă-ți patul

Acest ritual simplu, dar puternic, îți va oferi un sentiment ușor de mândrie și îți va permite să te concentrezi pe lucruri mai importante.

4. Două minute de gimnastică

Îți va tonifica mușchii. Întinderea nu va dura mai mult de două minute, dar efectul acesteia te va surprinde.

5. Fă sport

Activitatea fizică te ajută la menținerea greutății; îmbunătățește sănătatea; îmbunătățește starea de spirit; te umple de energie; favorizează somnul, îmbunătățește viața sexuală, sportul e distractiv în cele din urmă.

6. Fă un duș de contrast

Nu numai că îți va oferi o senzație de prospețime și vitalitate, ci îți va îmbunătăți semnificativ starea fizică și psihică.

7. Bea cafea sau ceai

Ambele băuturi sunt benefice pentru organism și ajută la concentrare.

8. Respectă o dietă sănătoasă

Gândește-te la corpul tău ca la o mașină. Dacă dorești să te servească mai mult, ai grijă de el.

9. Gândește-te la ziua precedentă

În timpul zilei se acumulează prea multe experiențe, iar seara nu mai putem privi lucrurile sobru. Dimineața încearcă să analizezi ziua precedentă. Astfel vei putea înțelege ce ai făcut corect și unde ai greșit.

10. Fii recunoscător

După analiza zilei precedente, concentrează-te pe prezent. Gândește-te la lucrurile pentru care ești recunoscător. Asta îți va permite să-ți reîncarci bateriile cu energie pozitivă.

11. Ține un jurnal

Expresia „Dragă jurnal …” poate suna ca un clișeu, dar astfel de note sunt o tehnică terapeutică excelentă care te ajută să arunci tot ”gunoiul” din cap. Notează-ți gândurile, ideile și grijile.

12. Fii aici și acum

Găsește timp pentru a-ți calma mintea (5, 10 sau 20 de minute.) Dacă meditația sau rugăciunea nu ți se potrivesc, încearcă altceva: desenează sau cântă la chitară, nu contează. Este important să faci ceva care te distrage de la agitație.

13. Stabilește-ți obiective

Stabilește-ți obiective specifice pentru anul care vine, apoi revino la ele în fiecare dimineață și verifică ce ai făcut pentru a le atinge.

14. Vizualizează-ți obiectivele

După ce ai decis ce vrei să obții, imaginează-ți asta. Adăugă detalii visului tău, încearcă să simți momentul în care îți vei împlini visul. Vizualizarea este o parte a monedei. Munca grea și dăruirea sunt cealaltă parte.

15. Dezvoltă o strategie

Pentru a-ți atinge obiectivele, ai nevoie de un plan. Gândește-te ce trebuie să faci? În cât timp? Ce obstacole pot apărea în calea ta?

16. Stabilește prioritățile pentru ziua respectivă

Ele ar trebui să se bazeze pe strategia ta. În mod ideal, trebuie să alegi trei-cinci activități care te vor apropia de obiectivul tău.

17. Citește 

Indiferent de genul pe care îl preferi, citirea stimulează imaginația. Fiecare carte are cel puțin o idee bună pe care o poți adopta. Găsește-o și concentrează-te asupra ei.

18. Învață ceva nou

Pentru a obține ceva, trebuie să te dezvolți constant, să înveți ceva. Acest lucru se poate face folosind cărți, podcast-uri sau videoclipuri utile. Ca și în cazul obiceiurilor, ar trebui să te concentrezi pe abilitățile utile care te vor ajuta în viitor.

19. Lucrează la obiectivele pe termen lung.

Realizează sarcinile prioritare dimineața, atunci când ești plin de energie și entuziasm. Nu contează dacă studiezi, îți construiești o carieră sau o afacere. Găsește un loc, îndepărtează tot ce te distrage și fă ceea ce-ți aduce beneficii.

20. Prinde inspirația

Poate fi orice: o mantră, un videoclip sau un articol motivant. Sună exagerat, dar funcționează cu adevărat.

21. Petrece timpul cu oamenii dragi

Dedică-te acestui proces 100%, apoi vei obține un impuls incredibil de energie și motivație. Oferă-le celor dragi cel puțin 30 de minute dimineața.