Iată cum prietena îți poate distruge căsătoria.

Aproape toate femeile au prietene. Unele sunt apropiate încă din școală, altele le-au cunoscut de-a lungul vieții.

Însă, există o regulă foarte importantă pe care o respectă toate femeile cu experiență: prietena și familia trebuie separate clar. Da, multe prietene nu prezintă nicio amenințare, dar de cele mai multe nu este așa.

Să vedem câteva povești de viață care demonstrează ce se întâmplă atunci când prietena devine parte din familie.

***

Mă numesc Cristina, am 43 de ani. Am avut o prietenă cu care comunicam încă din universitate. Prietenia noastră a durat aproape 20 de ani. În tot acest timp eram mulțumită de glumele ei. Însă acum, am înțeles că de fapt mă deprecia. Cu timpul, glumele prietenei mele au început să-mi placă tot mai puțin. Mă tachina chiar și în prezența soțului, ceea ce, desigur, nu-mi plăcea. Când rămâneam singure, vorbea mereu despre neajunsurile soțului meu. Drept urmare, am început să „găsesc” în el acele „neajunsuri”. În familia noastră s-au început certurile.

Când mi-am dat seama ce se întâmplă, am redus comunicarea cu ea. Acum vorbim în mare parte despre lucruri nesemnificative. Despre familie și soț nu mai discutăm. Recunosc că mă simt mult mai bine.

***

Am 37 de ani, mă numesc Laura. Am o prietenă pe care am cunoscut-o la universitate. A fost întotdeauna o femeie frumoasă – înaltă, spectaculoasă și carismatică. Avea și un caracter minunat – era sociabilă și prietenoasă, îmi oferea tot timpul ajutor dacă aveam nevoie.

Dar, în același timp, rareori o invit acasă. Nu, nu am complexe, doar că vreau să-mi salvez familia.

Adevărul e că are o energie feminină puternică. În anii studenției s-a întâmplat de multe ori că îmi plăcea un tip și lui de mine, iar după ce o cunoștea pe prietena mea, tipul își pierdea interesul pentru mine.

Acum, o invit doar când soțul meu lipsește de-acasă. Astfel, menținem comunicarea și nu ne creăm probleme.

***

Pe prietena mea am cunoscut-o la serviciu. Eram colege. Ea fiind o persoană destul de problematică, intra mereu în probleme. La început îmi cerea ajutorul, apoi soțului meu. Da, am salvat-o de mai multe ori, dar totul are o limită…

Întotdeauna voia să știe ce se întâmplă în familia noastră, a încercat să pară cea mai apropiată persoană a familiei. Din afară părea o fată amabilă și dulce.

Odată mi-a cerut bani. I-am dat, dar nu i-am spus soțului meu.. După 2 săptămâni a întors banii, însă… nu mie. L-a întâlnit pe soțul meu în curte și i-a dat lui. Firește, ne-am certat. După acest caz comunic cu ea doar la serviciu și nu o mai invit acasă. Da, nu este foarte fericită de aceste schimbări, dar ce pot face…

Fiecare dintre noi are prietene – fete bune, amabile. Dar nu le permiteți să intre în familia voastră. Acest lucru amenință cu consecințe grave.

Ce credeți despre asta?