7 obiceiuri nesănătoase care inevitabil duc la despărțire. Evitați-le!

Ce greșeli ar trebui să evitați, dacă doriți să mențineți relația?

1.Obiceiul de a aștepta ca partenerul să-ți îmbunătățească starea de spirit și viața.

Când vine vorba de sprijinul emoțional în perioadele dificile, aceasta este o nevoie naturală și cu adevărat importantă pentru relație. Dar dacă cineva din cuplu transferă responsabilitatea pentru starea sa de spirit sau starea sa psihologică asupra partenerului –  acesta este cel mai evident semn de manipulare. O astfel de atitudine față de partener vorbește despre imaturitatea emoțională și este considerat motivul principal al despărțirii.

2. Obiceiul de a urmări contribuția partenerului în relație

„Eu comunic cu părinții tăi mai mult decât tu cu ai mei”, „Ai cheltuit mai puțini bani pentru vacanță decât mine”.

Atunci când contabilizezi eforturile și acțiunile celuilalt și, de asemenea, îl îndemni să investească în relație nu mai puțin decât tine – joci un joc toxic, care în cele din urmă va duce la despărțire. În schimb, fă pentru relație ceea ce poți mai bine și cere-i ajutor partenerului atunci când ai nevoie.

3. Obiceiul de a gândi că ești incompletă fără partener.

Partenerul – este persoana care îți completează și îți îmbogățește viața, dar nu este aplicația ta. Când cineva din relație se consideră incomplet fără celălalt, inconștient începe să-i controleze viața. O astfel de percepție a relației nu duce doar la despărțire, ci și la distrugerea personalităților. Omul care își consideră partenerul ca fiind jumătatea sa – se află într-o relație dependentă și, de cele mai multe ori rămâne singur. Psihologii afirmă că relațiile sănătoase se construiesc atunci când se întâlnesc două personalități independente, cu drepturi depline.

4. Obiceiul de a face declarații categorice.

În loc să spui „fapta ta m-a jignit”, ”nu vorbi așa, nu-mi este plăcut”, începi să strigi și să vorbești despre divorț? Sau poate îți numești partenerul trădător și cea mai mare greșeală a ta?

Nu deprecia ceea ce a fost și este între voi. În perioade conflictuale și dificile, pune-ți adesea întrebarea „Ce simt?”, vorbește despre aceste sentimente și nu fi categorică.

5. Obiceiul de a face scandaluri 

În primul rând, acest lucru duce la instabilitate și, în al doilea rând, vă privează de sentimentul de stabilitate și echilibru în cuplu. Ambii veți experimenta oboseala morală și vă veți îndepărta. În loc să faci un alt scandal, încearcă să analizezi nu cuvintele, ci acțiunile partenerului. Mulțumiți-vă reciproc cât mai des și căutați compromisuri.

6. Obiceiul de a aștepta ca partenerul să-și de-a seama singur de dorințele tale

Incapacitatea de a cere și așteptarea că partenerul își va da seama singur ce dorești – duce la agresiune internă pasivă. Începi să crezi că dorințele tale nu sunt importante și te devalorizezi în ochii tăi. Trebuie să vorbești despre nevoile tale, în caz contrar vei distruge relația în care partenerul va fi victima speranțelor tale neîmplinite.

7. Obiceiul de a idealiza partenerul

Poveștile precum ”Cenușărea”, încă din copilărie ne fac să credem că partenerul ar trebui să fie o continuare perfectă, iar relația potrivită – ca un basm. O astfel de percepție a iubirii, în primul rând, te poate lăsa singură pentru totdeauna (căutarea partenerului ideal va dura zeci de ani) și, în al doilea rând, nu vei vedea bărbatul real în spatele imaginii iluzorii în care crezi. Nu te mai gândi că partenerul este un ideal, un basm, prințul din povești. Alături de tine este același om, care vrea doar să fie fericit.