5 tactici pe care le folosesc oamenii pasiv-agresivi pentru a te enerva.

Din păcate, ne confruntăm cu comportamentul pasiv-agresiv în toate domeniile vieții. Astfel se poate comporta colegul tău, care întotdeauna are motive să se plângă. Astfel se pot comporta partenerul sau copilul tău, mai ales dacă nu au avut o zi bună.

Deci, cum arată agresivitatea pasivă în viața reală? Și cum poți face față acestui comportament toxic?

Iată câteva modele de comportament pasiv-agresiv pe care le poți întâlni în viața de zi cu zi:

1. Tăcerea ca răspuns

Omul care a acceptat să facă ceva, evită contactul cu tine. La toate încercările de a începe o conversație, el îți răspunde cu tăcere, îți răspunde scurt sau îți întoarce spatele.

2. Supărarea  

Toți am întâlnit acest comportament la copii, dar mulți adulți se comportă într-un mod similar. Când omul nu reușește să-și atingă obiectivul, brusc devine trist, creând imediat o atmosferă negativă în orice cameră în care apare.

3. Uitarea

În acest caz, omul este de acord să te ajute să rezolvi o problemă, dar nu-și îndeplinește promisiunea. El pretinde că a „uitat”, dar în realitate nu are de gând să te ajute. Sau amână soluționarea problemei într-o asemenea măsură încât tu (sau altcineva) trebuie să vă asumați totul.

4. Sabotajul

Acest om îndeplinește acordul, dar o face fără a depune prea multe eforturi. În exterior, pretinde că te ajută, dar acționează complet ilogic, dezvăluind astfel adevărata sa atitudine față de această problemă.

5. Acțiuni ambigui

Acest om folosește sarcasmul sau complimentele ambigui pentru a-ți submina încrederea în tine sau pentru a te enerva. Încearcă să-și facă acțiunile ambigui, dar de fapt, știe exact ce face.

În majoritatea cazurilor, persoana care se comportă pasiv-agresiv va nega că acționează în mod deliberat. El va vorbi despre ignoranță sau va refuza să admită că în realitate este condus de furie și răutate. În alte cazuri, omul s-ar putea să nu fie conștient că se comportă astfel. Dar, desigur, acest lucru nu te ajută.

Deci, cum poți învinge agresiunea pasivă pentru totdeauna?

Întrucât omul refuză să lupte cu sentimentele sale negative, ar trebui să-l ajuți să facă asta.

Pentru început, asigură-te că îi spui clar despre sentimentele și așteptările tale. Dacă ți se pare că știi cauza reală a agresiunii, întrebă-l deschis dacă acest lucru îl deranjează. Dacă neagă, crede-l, dar continuă discuția pe un ton blând.

Dacă este cazul, poți prelua inițiativa de a-ți cere scuze pentru tot răul și apoi întrebă-l ce poți face pentru a îmbunătăți situația.

În cele mai multe cazuri, interesul sincer îl face să-și schimbe comportamentul. Identificând problema, cel mai probabil veți ajunge la un acord comun, care va satisface ambele părți.

Urmează acești pași și vei opri comportamentul pasiv-agresiv, forțând emoțiile să lucreze pentru tine, nu împotriva ta.