Magia atingerilor: efectul miraculos în relația de cuplu.

Psihologii și s*xologii de familie sunt de acord că în relația dintre bărbat și femeie există ceva ce poate fi mai important decât plăcerea s*xuală obișnuită. Și acest ceva este – tandrețea, manifestată sub formă de îmbrățișări tandre și atingeri blânde.

Se pare că atingerea persoanei dragi deja are în sine un efect vindecător, întrucât provoacă în organismul celui care a fost mângâiat o întreagă revoluție hormonală. La început se eliberează endorfinele (hormonul fericirii), care reduc orice durere și provoacă senzația de euforie. Apoi crește producția de serotonină (calmează anxietatea), oxitocină (ameliorează stresul) și dopamină (îmbunătățește concentrarea atenției). De aceea, îmbrățișarea omului drag este primul lucru de care avem nevoie într-o situație stresantă.

Tandrețea – descrie cel mai bine relația din cuplu. Chiar dacă oamenii sunt căsătoriți de 20 de ani și și-au redus frecvența intimității la o dată pe lună, ei rămân în continuare un cuplu minunat, iubitor, armonios. Cu o singură condiție: cu orice ocazie, ea își pune capul pe umărul lui, iar el încearcă să-i mângâie părul, să-i atingă umărul, să o îmbrățișeze. 

Acum trăim vremuri în care viața intimă străină este expusă atât demult încât nu mai rămân secrete personale. Iar oamenii anxioși își compară apetitul s*xual cu alții și încearcă să-și ducă viața la anumite standarde și idealuri. De aceea, cuplurile fac de multe ori aceeași greșeală – descifrează greșit semnalul care vine de la persoana iubită, percepând mângâierile și îmbrățișările ca un preludiu pentru începerea unui maraton s*xual. În timp ce o astfel de manifestare a tandreții este un fenomen autosuficient și semnalează un singur lucru. Este o rugăminte voalată pentru consolare, sprijin, reîncărcare cu vitalitate. Trebuie să înțelegeți că îmbrățișările nu sunt o garnitură pentru s*x, ci au un rol important în relație. Ele îi oferă partenerului sentimentul de încredere și siguranță în orice loc și timp.

Nu există prea multe îmbrățișări.

Cum determinați că în cuplul vostru există o deficiență de tandrețe? Foarte simplu. Oamenii de știință au determinat că persoanele cărora le lipsește contactul tactil cu persoana iubită încep să experimenteze sentimentul de anxietate, îndoială de sine și o scădere a fondului emoțional. În căutarea unei ieșiri, partenerii încep să caute tandrețea prin s*x – pentru a obține doza de atingeri. Și ce altceva ar putea face? După cum au calculat fiziologii, omul are nevoie de opt îmbrățișări pe zi pentru a-și menține starea de spirit bună!

Și chiar dacă persoana conștientizează acest lucru, se rușinează să-i ceară partenerului „îmbrățișări” nesfârșite. În consecință, unele femei tinere îmbrățișează ursuleții de pluș sau admiră fotografiile cu pisoi, în loc să facă primul pas către bărbatul obosit și să-l îmbrățișeze fără niciun motiv. Crede-mă, și el are nevoie de o îmbrățișare blândă – doar că pentru el este mai dificil să formuleze această nevoie și s-o transmită într-o formă care să nu-i rănească orgoliul masculin.

Cele mai frecvente atingeri:

Îmbrățișarea puternică  – este simbolul deschiderii și încrederii, al sprijinului și disponibilitatea de a fi responsabil pentru această persoană.

Strângerea de mână – vorbește despre relații puternice de prietenie și relații de afaceri.

Atingerile ușoare pe umeri sau pe spate – sunt un semn de sprijin sau atenție pentru interlocutor.

Atingerea intimă – este un semn al acceptării depline a partenerului.

Mângâierea capului – este o tehnică parentală, scopul căreia este de a mângâia sau a liniști omul drag.