Începe chiar azi! 10 acțiuni constructive care te vor ajuta să-ți îmbunătățești calitatea vieții.

Astăzi vreau să-ți împărtășesc lista unor acțiuni constructive pe care trebuie să începi să le faci cât mai curând, dacă vrei să-ți îmbunătățești viața:

1. Fii atent la nivelul stresului și fă pauze scurte.

Încetinește. Respiră profund. Permite-ți să te oprești, să te reorganizezi și să progresezi cu claritate și determinare. Când ești supraîncărcat, o pauză scurtă te va ajuta să-ți revitalizați mintea, să-ți mărești productivitatea, să-ți recâștigi echilibrul mental și să te gândești la ultimele acțiuni, pentru a te asigura că acestea sunt în concordanță cu obiectivele tale.

2. Observă frumusețea lucrurilor simple

În loc să aștepți evenimente mari – căsătorie, copii, promovare, câștigarea milionului la loto – găsește fericirea în lucrurile simple care se întâmplă în fiecare zi. Lucruri mici, cum ar fi o ceașcă de cafea dimineața devreme sau gustul și mirosul delicios al mâncărurilor de casă, plăcerea de a-ți ține de mână partenerul etc. Dacă în fiecare zi vei observa astfel de plăceri mici, calitatea vieții tale se va îmbunătăți.

3. Acceptă lucrurile când nu sunt perfecte

Una dintre cele mai mari provocări pentru oamenii care doresc să îmbunătățească lumea și pe sine – este să învețe să accepte lucrurile așa cum sunt. Uneori este mai bine să accepți și să apreciezi lumea și oamenii așa cum sunt ei, decât să încerci să-i faci pe toți să se conformeze unui ideal imposibil. Nu, nu trebuie să accepți o viață mediocră, dar învață să iubești și să apreciezi lucrurile atunci când nu sunt perfecte.

4. Lucrează asupra obiectivelor tale în fiecare zi

Indiferent la ce aspiri, fă în fiecare zi pași mici și logici pentru ca acest lucru să se întâmple. Cu cât lucrezi mai mult, cu atât vei deveni mai fericit. Mulți, la un moment dat în viața lor, decid că ar dori să-și urmeze vocația, dar numai câțiva lucrează la ea. Dedică-te constant scopului final (Citește cartea “Șapte Abilități ale Oamenilor Foarte Eficienți” de Stephen Covey).

5. Arată ceea ce simți

Dacă te doare, oferă-ți spațiul și timpul necesar pentru a face față acestei dureri, dar fii sincer. Vorbește cu cei mai apropiați oameni. Spune-le adevărul despre ceea ce simți. Lăsă-i să te asculte. A te deschide și a-ți ușura sufletul este primul pas pentru a te simți din nou bine.

6. Asumă-ți responsabilitatea pentru propria viață

Fă alegerile și greșelile tale și fii dispus să faci tot ce este necesar pentru a le corecta. Fie îți asumi responsabilitatea pentru viața ta, fie o va face altcineva. Și când o va face, vei deveni sclavul ideilor și visurilor lui, nu stăpânul vieții tale. Doar tu îți poți controla direct viața. Și da, nu va fi întotdeauna ușor. Fiecare persoană are multe obstacole. Dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru situații și să depășești aceste obstacole. În caz contrar, nu va fi viață, ci existență.

7. Dezvoltă-ți în mod activ cele mai importante relații

Nu poți fi totul pentru toți, dar poți fi totul pentru câțiva oameni. Decide cine sunt acești oameni în viața ta și tratează-i de parcă ar fi membrii unei familiei regale. Ține minte că nu ai nevoie de un anumit număr de prieteni, ci numai de cei în care poți avea încredere.

8. Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți gestiona.

Nu poți schimba totul, dar mereu poți schimba ceva. Pierderea timpului, a talentului și a energiei emoționale pe lucruri care nu sunt sub controlul tău, este o cale directă spre frustrare, suferință și stagnare. Investește-ți energia în lucrurile pe care le poți gestiona și acționează ținând cont de asta chiar acum.

9. Concentrează-te asupra unui rezultat pozitiv.

Depășirea gândurilor negative și emoțiilor distructive constă în a ne dezvolta emoții opuse, pozitive, care sunt mult mai puternice. Observă-ți conversațiile interioare și înlocuiește gândurile negative cu cele pozitive. Indiferent cum arată situația, concentrează-te pe ceea ce dorești și apoi fă următorul pas pozitiv înainte. Nu, nu poți controla tot ce ți se întâmplă, dar îți poți controla reacția la ceea ce se întâmplă.

10. Observă cât de bogat ești chiar acum.

Henry David Thoreau a spus odată: “Bogăția este capacitatea de a simți pe deplin viața.” Chiar și în momentele dificile, este important să privim real lucrurile. Nu te-ai culcat flămând noaptea trecută. Nu ai dormit în stradă. Poți alege hainele pe care le vei purta în această dimineață. Nici măcar nu ai transpirat azi. Nu ai trăit niciun minut cu frică. Ai acces la apă potabilă și asistență medicală. Ai acces la Internet. Poți citi. Unii pot spune că ești foarte bogat, deci nu uita să fii recunoscător pentru tot ce ai.