Copiii nu-ți spun că simt anxietate. Ei îți vor spune: ”Mă doare stomacul”

Maturizându-se, copiii experimentează o mulțime de emoții. Ei știu că sentimentele sunt diferite, uneori chiar rele, dar le lipsește experiența de a înțelege cu ce au de-a face.

Sentimentele copilului se schimbă în mod constant, iar procesul de creștere îl face confuz. Prin urmare, ar fi greșit să tragem concluzii cu privire la starea sa de sănătate. El însuși ar trebui să le spună părinților ce simptome are, așteptând sfaturi și ajutor.

Până de curând, majoritatea adulților nu știau nimic despre existența tulburărilor psihice la copii, pe lângă ADHD și alte probleme comportamentale obișnuite.

Chiar și fiind adulți, nu tratăm anxietatea atât de serios precum ar trebui. Majoritatea oamenilor tind să creadă că anxietatea este doar o manifestare obișnuită a fricii. Dar, în realitate, nu se limitează la frică, uneori ea poate duce la epuizare.

Ce copil nu se confruntă cu situația când vrea să se ascundă în spatele părinților, pentru că afară e întuneric sau pentru că a auzit un sunet puternic? Astfel de momente îi provoacă teamă, dar acest lucru nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru părinți. Uneori, însă copiilor li se dezvoltă tulburarea de anxietate care le afectează relațiile, educația și calitatea vieții.

Potrivit studiilor, cel puțin 1 din 8 copii moderni suferă de tulburare de anxietate. Dacă nu-i acordați atenție, se poate dezvolta într-o formă mai complexă, împiedicând copilul să construiască relații cu colegii, îi poate provoca insomnie și chiar dependența de substanțe nocive.

Din păcate, ignorarea tulburării de anxietate poate da naștere sentimentului de nulitate, iar el la rândul său poate duce la rezultate proaste la învățătură, împiedicându-l să-și realizeze pe deplin potențial. O altă consecință a inacțiunii părintești este – apariția depresiei.

Dar cum puteți preveni un astfel de scenariu tragic? Învățați să observați strigătul de ajutor al copilului. Uneori, anxietatea se manifestă într-un mod complet neașteptat. Deci, monitorizați cu atenție următoarele simptome:

– Dureri abdominale persistente în situațiile stresante;

– agitație;

– comportament anxios;

– evitarea oamenilor și situațiilor cu cel mai mic indiciu de stres;

– lacrimi în caz de probleme;

– perfecționism extrem;

– Un mecanism de adaptare inadecvat sau autovătămarea (copilul se mușcă, se zgârie, se înțeapă sau își rupe părul).

Dacă observați că stresul îi afectează viața de zi cu zi, vă sfătuim să solicitați ajutorul specialistului. Diagnosticul precoce crește probabilitatea unui efect pozitiv din partea asistenței psihologice, fără intervenția medicală suplimentară.

Dar cel mai important lucru – asculți-vă copiii (bineînțeles în limite raționale). Utilizați cunoștințele, urmăriți comportamentul obișnuit al copilului și obiceiurile acestuia. Astfel de acțiuni simple din partea părinților pot ajuta copilul să depășească orice dificultate.