Aplică în practică aceste 12 Trucuri psihologice și vei comunica mai ușor cu cei din jur.

Abilitatea de a găsi limbă comună cu oamenii îți va ușura viața, îți va permite să-ți îmbunătățești relațiile profesionale și viața personală.

Psihologii studiază în mod activ particularitățile comportamentului uman, limbajul corpului și reacțiile la acțiunile celor din jur. Multe concluzii ale specialiștilor din acest domeniu pot fi aplicate cu succes în practică, pentru a face comunicarea mai confortabilă și a spori șansele de succes.

Iată câteva trucuri psihologice care îți vor simplifica viața și comunicarea cu cei din jur.

1. Stabilește contactul vizual

În timpul conversației, observă ce culoare au ochii interlocutorului: această tehnică îți permite să stabilești un contact vizual optim, pe care majoritatea oamenilor îl consideră mai prietenos și încrezător.

2. Privește picioarele interlocutorului

De exemplu, dacă te apropii de doi oameni care vorbesc și ei își întorc corpul în direcția ta, dar nu și picioarele, cel mai probabil nu îi bucură prezența ta.  Respectiv, dacă vorbești cu cineva, iar picioarele lui nu sunt îndreptate spre tine, în secret interlocutorul vrea să plece.

3. Fă oamenii să râdă

Dacă îți dorești să afli cine te place într-un grup de oameni, spune o glumă amuzantă. Atunci când râd, oamenii instinctiv privesc persoana pe care o plac.

4. Amintește-ți că tăcerea este de aur

Dacă răspunsul interlocutorului ți s-a părut nesatisfăcător, de exemplu, incomplet sau neclar, nu te grăbi să-l întrebi din nou. Încearcă să-l privești în ochi fără să spui nimic. Mulți oameni sub influența acestui truc psihologic răspund mai detaliat, simțind presiunea.

5. Nu-ți fie teamă să te apropii de adversar

Dacă știi că în timpul unei ședințe conducerea te va critica, încearcă să stai cât mai aproape de potențialul critic – în acest mod, el nu se va simți confortabil să manifeste agresiune.

6. Cere-i o favoare.

Dacă vei ruga omul să-ți facă o mică favoare, în timp el te va trata mai bine.

7. Utilizează puterea numelui

Atunci când faci cunoștință cu cineva, încearcă nu doar să-i memorezi numele, ci și să-l folosești activ în conversația care urmează. Acest truc psihologic te va ajuta să fii pe placul persoanei.

8. Copiază limbajul corpului

Încearcă nu numai să-i urmărești limbajul corpului, ci și să-l copiezi (fără fanatism) în timpul comunicării. Astfel interlocutorul va avea mai multă încredere în tine.

9. Nu te pierde în mulțime

Dacă trebuie să treci printr-o mulțime de oameni, încearcă să nu privești oamenii care stau în picioare, ci spațiul dintre ei, de parcă îți faci loc cu privirea.

10. Ține mâinile la cald

Mâinile reci, la nivel subconștient sunt percepute ca un semn al lipsei de încredere. De aceea, înainte a da mâna cu cineva, încălzește-o.

11. Păstrează-ți calmul

Dacă cineva ridică vocea, nu-i răspunde la fel: vorbește calm – și în curând, furia interlocutorului se va schimba în sentimentul de vinovăție.

12. Află ce crede persoana despre sine

Imaginea propriului “eu” este extrem de importantă pentru om. Prin urmare, află ce gândesc ceilalți despre ei înșiși și utilizează aceste cunoștințe, consolidând sau contestând această imagine.

Este imposibil să fii pe placul tuturor, însă sperăm că trucurile psihologice prezentate în acest articol te vor ajuta să ai o comunicare mai plăcută, confortabilă și profitabilă cu oamenii din jurul tău.