Depinzi de aprobarea altora? Iată care e prețul pe care îl plătești pentru această dependență…

În copilărie, erai gata pentru orice, doar ca să primești laudă din partea părinților și profesorilor. Ai crescut, dar încă mai ai nevoia de aprobare? Relațiile în care nu primești suficientă laudă, par a fi lipsite de sens? Cum să-ți crești respectul de sine, dacă este asociat cu dependența de aprobare?

De ce dezaprobarea pare o amenințare atât de gravă? Probabil te gândești: “Dacă cineva nu mă aprobă, nimeni nu mă aprobă, deci ceva este în neregulă cu mine”.

Să presupunem că mergi în vizită la un spital de psihiatrie și brusc, un pacient cu halucinații îți spune: “Ești un om frumos, am avut o viziune de la Dumnezeu. Mi-a spus că a treisprezecea persoană care intră pe ușă va fi Mesia. Tu ești a treisprezecea persoană, deci ești “trimisul lui Dumnezeu, un sfânt. Lasă-mă să-ți sărut pantofii.”

Oare vei fi încântat de această aprobare extremă? Probabil vei deveni nervos și te vei simți inconfortabil. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce a spus pacientul nu este adevărat. Te îndoiești de cuvintele lui.

Numai convingerile tale despre tine îți pot afecta modul în care te simți. Ceilalți  pot spune și pot gândi orice despre tine, însă numai gândurile tale îți afectează emoțiile.

Prețul pe care îl plătești pentru dependența de laudă – este sensibilitatea față de opiniile altora. Ca și orice dependent de droguri, înțelegi că trebuie să-ți hrănești în mod constant dependența cu aprobarea cuiva, altfel nu vei evita sevrajul dureros. În momentul în care o persoană importantă pentru tine își exprimă dezaprobarea, simți durere, ca un dependent de droguri care nu-și poate obține doza.

Alții pot folosi această vulnerabilitate pentru a te manipula. Vei fi nevoit să îndeplinești cerințele lor mai des decât îți dorești, pentru că ți-e frică că vei fi respins sau privit cu dispreț.

De ce le permiți altora să te judece?

Poți ajunge la concluzia că nu este în interesul tău să depinzi de aprobare, dar să presupui în continuare că oamenii au dreptul să-ți judece nu numai acțiunile și cuvintele, ci și valoarea umană.

Imaginează-ți că ai vizitat din nou acel spital de psihiatrie. Un alt pacient cu halucinații se apropie de tine și îți spune: “Porți o cămașă roșie, ești diavolul!” Te vei simți rău din cauza criticii și dezaprobării sale? Bineînțeles că nu.

De ce nu te deranjează cuvintele lui? Pentru că nu crezi în adevărul acestor afirmații.

Nu te-ai gândit niciodată că atunci când cineva își exprimă dezaprobarea, poate fi problema lui? Dezaprobarea reflectă adesea credințele iraționale ale altor persoane.

Desigur, dezaprobarea adesea este provocată de o greșeală. Dar nu înseamnă că ești o persoană fără valoare. Reacția negativă a altei persoane poate fi îndreptată spre ceea ce ai făcut, nu și spre ceea ce ești. Omul nu poate greși tot timpul!

Tu critici alte persoane? Îți permiți să nu fii de acord cu un prieten? Cerți copilul pentru comportamentul rău? Îți verși nervii pe persoana iubită când ești supărat(ă)? Eviți oamenii care consideri că au un comportament inacceptabil?

Atunci întreabă-te: când nu ești de acord, critici sau îți exprimi dezaprobarea – tragi o concluzie categorică despre cealaltă persoană că este lipsită de valoare? Sau doar spui că ai un punct de vedere diferit și te indispune ceea ce a făcut sau a spus?

Dacă recunoști că dezaprobarea ta nu are suficientă putere morală pentru a distruge sensul și valoarea vieții altei persoane, de ce să înzestrezi dezaprobarea altor oameni cu o astfel de putere, care te poate lipsi complet de stima de sine? Prin ce diferă ei de tine?