Atunci când mergi la prima întâlnire, uită de aceste 9 Reguli Învechite!

Bineînțeles, bunele maniere întotdeauna vor fi la modă, dar asta nu înseamnă că trebuie să respectăm aceleași reguli de comportament la întâlniri pe care le-au respectat părinții noștri. Unele femei și acum nu renunță la ele, însă a venit timpul să uităm de normele depășite și să creăm altele noi.

Atunci când mergi la o întâlnire, uită de aceste 9 reguli învechite:

1. Să nu planifici nimic.

Dacă vrei să mergi la un eveniment care te interesează sau la un film cu actrița ta preferată, poți prelua tu conducerea, venind cu propunerea să mergeți acolo. Bărbații nu pot citi gândurile și niciodată nu-și vor da seama ce-ți dorești, până când nu le vei spune asta.

2. Obligația de a te îmbrăca elegant

O rochie frumoasă în care nu poți respira sau altă îmbrăcăminte incomodă, doar te va împiedica să comunici liber. În loc să te gândești dacă nu ți s-a ridicat fusta, mai bine îmbracă-te în ceva comod și concentrează-te pe discuția voastră.

3. Evitarea subiectelor serioase. 

După cum se știe, primele conversații pot fi destul de incomode. Dar și mai rău e atunci când te abții și nu-i adresezi întrebări importante care te vor ajuta să înțelegi dacă bărbatul ți se potrivește sau nu. Nu trebuie să-ți împărtășești toate convingerile, dar nu-ți fie teamă să-ți arăți poziția clară. În cele din urmă, întâlnirea – nu este o conferință sau o întâlnire de afaceri, unde trebuie să eviți subiectele incomode.

4. Să-i urmezi inițiativa

Contrar credințelor depășite, nu ești obligată să-i permiți bărbatului să domine în conversație sau să-ți dicteze fiecare pas. Dacă există un subiect de care ești pasionată sau unul cu care nu ești de acord, spune-i despre asta. Nu-ți fie teamă să-i propui opțiunile tale.

5. Interzicerea sărutărilor la prima întâlnire 

Dacă simțiți o atracție puternică, nimeni nu vă interzice să vă sărutați. Regula care spune că la prima întâlnire se sărută doar femeile ușuratice, este depășită. Nu-ți fie teamă să-ți arăți sentimentele reale, pentru că uneori trebuie să cedezi impulsului și să observi ce va urma în continuare.

6. Bărbatul trebuie să plătească

Încă o regulă învechită, care spune că bărbatul întotdeauna plătește. Dacă îți vei plăti singură partea ta, nu te vei simți vinovată și datoare, ca mai apoi să-l răsplătești cu un apel sau cu o a doua întâlnire.

7. Să-ți faci o opinie proastă despre el dacă nu a venit cu flori. 

E foarte romantic și frumos să primești flori la întâlnire, dar nu te supăra dacă nu se întâmplă. Există multe motive pentru care bărbatul nu-ți poate oferi flori și unul dintre ele este cel financiar. Și nici nu este comod, buchetul trebuie purtat cu sine, florile au nevoie de apă..etc.

8. Să eviți să faci primul pas.

Încă o regulă învechită care spune că femeia care manifesta inițiativă este disperată și are nevoie de ceva. Multe femei și acum se tem să acționeze, deși simt necesitatea. În era tehnologiilor când majoritatea cuplurilor se găsesc reciproc cu ajutorul rețelelor sociale, este destul de stupid să aștepți ca el să facă primul pas. Nu-ți fie teamă să acționezi.

9. O relație interzisă cu fostul iubit al prietenei tale

Se consideră că nu te poți întâlni cu bărbatul care a avut o relație cu prietena ta. Cu toate acestea, problema este destul de controversată.

Dacă prietena ta s-a întâlnit cu el de câteva ori și nu a funcționat, nu înseamnă că trebuie să te limitezi din cauza asta. Desigur, trebuie să respecți sentimentele prietenei tale și să vorbești cu ea, pentru a te asigura că nu-i rănești sentimentele.