“Nu este vina mea” sau 3 minciuni pe care ni le spunem singuri

Cât de des ne mințim pe noi înșine? Din păcate, mai des decât ne-ar plăcea. Așa este firea omului, să-și dorească mai mult și să-i fie teamă de schimbări.

Majoritatea dintre noi încă mai sunt ostaticii presupunerilor și opiniilor străine. În acest articol vom vorbi despre trei cele mai populare minciuni pe care ni le spunem singuri.

1. ”Nu eu am făcut asta…”

Toată lumea s-a întâlnit cu această situație:

– Cine a spart ceașca? – întreabă mama supărată.

– Nu eu! – spunem ferm, uitându-ne la pisica de pe pervaz.

Bine, poate că pisica roșcată într-adevăr a spart-o. Sau poate că este timpul să creștem și să ne recunoaștem greșelile.

De cele mai multe ori, spunând: “Nu este vina mea”, încercăm să încheiem un acord cu conștiința noastră. Fără a observa dovezile, încercăm să ne convingem că vinovatul eșecurilor noastre este oricine, numai nu noi.

Țineți minte un lucru important: tot ceea ce vi se întâmplă în viață este rezultatul acțiunilor voastre. Nu vă mai mințiți: asumați-vă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și acest lucru va servi drept o bază solidă pentru fericirea voastră.

2. ”Dacă aș avea…”

Aceasta este fraza pe care probabil oricine și-a spus-o.

”Dacă aș avea o mașină, aș fi “cool”. Dacă aș avea propria casă, aș fi mai bun. Dacă aș avea mulți bani, aș fi mai fericit.” Aceste gânduri nu sunt altceva decât auto-iluzii.

Fericirea ta depinde doar de tine. Vrei o mașină? Gândește-te cum poți câștiga suficienți bani pentru a-ți cumpăra una. Nu este nimic rău să ai ambiții și să-ți dorești ceva mai mult, dar să crezi că vei deveni “mai fericit” dacă vei avea mai mulți bani în portofel sau o podea din marmură sub picioare – este cel puțin lipsit de înțelepciune.

3. Voi fi mai fericit dacă nu voi fi nevoit să lucrez atât de mult

O altă minciună comună. Cine te oprește să fii fericit acum? Nu căuta scuze, răspunsul este – tu. Te gândești prea mult, analizezi și calculezi în loc să acționezi. În cazul în care crezi că pierzi prea multe forțe pentru muncă –  fă o pauză, mergi în vacanță, mergi la munte, călătorește și obține impresii noi.

Omul este o ființă care are nevoie de dezvoltare și activitate. Amintește-ți acel sentiment ciudat când, în a treia zi de concediu îți dai seama că te plictisești fără lucru. Inactivitatea te plictisește foarte repede, și chiar îți poate provoca depresie. Totuși, dacă simți că munca nu-ți aduce plăcere și ești foarte obosit – gândește-te la schimbarea locului de muncă. Poate că asta este exact ceea ce ai nevoie acum.