4 situații în care femeia consideră că nu este apreciată de bărbat.

În relații nevoile psihologice ale femeilor sunt diferite de nevoile bărbaților. În ce cazuri femeia simte că nu este apreciată suficient de bărbat?

1. Atunci când îi lipsește atenția lui

Banal, dar la etapa inițială a relației, bărbatul înțelege că femeia are nevoie de atenția lui și încearcă să-i ofere cât mai multă. Apoi, entuziasmul se termină și atenția se reduce. Pe de o parte, acest lucru este normal, pentru că perioada romantică mai devreme sau mai târziu trebuie să se încheie. Pe de altă parte, indiferent cât de bună este relația, orice femeie vrea puțin din ceea ce a fost la început.

2. Atunci când bărbatul nu ține cont de interesele ei

Adesea, bărbații își asumă rolul de lider în familie, un lider cu care trebuie să fii de acord și să nu argumentezi nimic.

De cele mai multe ori, acestor bărbați nu le pasă de “prostiile feminine” cum ar fi: temerile, îndoielile sau presimțirile. Ei lasă femeia singură cu problemele sale inventate și nesemnificative. În cele din urmă, ea îl găsește pe cel căruia îi pasă de trăirile și lumea sa interioară.

3. Atunci când nu simte securitate financiară, morală și economică.

Absolut toate femeile vor să aibă alături de ele un bărbat adevărat, un bărbat care este capabil să-și întrețină familia. Orice mamă vrea să fie sigură că urmașii ei au un viitor.

Dacă femeia nu simte această securitate și este nevoită să “muncească din greu” la egalitate cu bărbatul, atunci ea îl va trata corespunzător. Ea încetează să se simtă femeie pe deplin, schimbându-și atitudinea față de bărbat, are senzația fermă că alături de ea nu este bărbatul potrivit, nu este cel care o apreciază. Toate astea pot fi compensate numai în cazul în care bărbatul este gata să o ajute, să nu lase treburile casnice numai pe seama ei.

4. Atunci când nu există respect pentru munca ei

Acest lucru se aplică în cazul în care toate treburile casnice sunt pe seama femeii. Bărbații cred ca acest lucru este absolut normal, ei spun că astăzi există atât de multe gadget-uri, încât femeia nu are cum să obosească.

Dacă bărbatul nu-și ajută femeia în gospodărie, dacă nu-i respectă munca, atunci ea crede că el nu o apreciază.