Există femei pentru care e prea târziu să se teamă. Ele doar își trăiesc viața.

Există femei care nu se mai tem. Nu se tem să nu fie pe placul cuiva. Să nu corespundă. Să nu știe. Să nu reușească. 

Nu se tem să întrebe din nou. Să pară ridicole. Ele au ce purta și vara și toamna. În viața lor există tot mai puține lacune. Ele știu că frumosul este în interior. Nu se tem să se înece. Pentru că demult trăiesc în adâncuri. Nu se rușinează să plângă. De durere și bucurie. Ele știu să râdă.

Pentru ele deja e târziu să se teamă de părul gri. De riduri. Pentru că nu sunt primele. Însă acum toate sunt de la zâmbete. Pentru ele e prea târziu să se teamă de ceea ce cred colegii, soacra, oamenii.

Nu le pasă dacă e cu gluten sau fără. Mănâncă ceea ce vor. Și nu se tem să facă asta noaptea.

Nu se mai tem să fie singure. Ele știu să nu-l vadă pe cel care nu le observă și să se îndepărteze de cel care le respinge.

Ele au ceva de spus. Au pentru ce să se roage. La ele totul e din suflet. Nu le este teamă să pară stupide, slabe sau grase. Aceste femei demult au încetat să pară. Și au început să fie.

Să facă ceea ce iubesc. Să-l iubească pe cel care le iubește. Să doarmă cu cel cu care nu vei adormi. Chiar dacă își doresc foarte mult.

Să vorbească direct. Să țină spatele drept. Să privească printre degete proștii. Să asculte tăcerea.

Ciocolata amară pentru ele e dulce. Ele știu să aprecieze timpul. Dimineața. Ziua. Noaptea. Ele nu-și forțează fiica. Nu-și instruiesc fiul. Ele sunt ocupate. Cu treburile lor. Pot fi cu ele însele.

Ele deja nu-și mai învinovățesc tatăl. Își iubesc mama. Nu se tem să moară. Pentru că – trăiesc.

Există femei pentru care e prea târziu să se teamă.