Sunt o soție leneșă, însă soțul meu mă iubește. Știți de ce?

Sunt o soție leneșă. Și nu-mi este rușine să recunosc acest lucru. Nu gătesc, ci comand mâncarea pentru cină, fac ordine în casă atunci când este foarte murdar, ador să dorm în timpul zilei. Și soțul meu mă iubește. Știți de ce?

Pentru că soția leneșă este cea mai dorită. Mi se pare amuzant, atunci când prietenele mele vorbesc despre cum vor găti puiul pentru cină sau ce produs de curățat este mai eficient pentru canapeaua din piele. Eu însă stau în saună cu fața plină de fericire, ascult muzică și mă gândesc că poate ar trebui să-mi fac un nou tatuaj.

Credeți că sunt o scorpie, dar nu este așa. Îmi permit să fac asta în mod conștient, pentru că înainte eram exact ca și ele. Munceam la trei locuri de muncă. Soțul meu câștiga bani, însă eu îmi doream să cuprind imensitatea. De ce? Pentru a putea călători, a vedea lumea, a-mi permite o mașină și un apartament bun, un iPhone nou, voiam toate beneficiile pe care majoritatea dintre noi le caută. Dar, mai cu seamă nu acesta e motivul, ci consecința: lucrezi și cheltui bani pentru aceste beneficii materiale. Motivul însă era că nu voiam să fiu mai rea decât alții, asta e toată povestea.

Totuși, este bine că uneori în viața noastră vine conștientizarea. La mine a venit după o zi grea de muncă, când stăteam în trafic și privindu-mă în oglindă, m-am îngrozit. O creatură cu fața palidă, cu părul ciufulit și cu privire plictisitoare – așa arătam. În acea perioadă mă trezeam la șase dimineața, mergeam la birou, apoi la o întâlnire, după care la alta, mâncam în mașină și ajungeam acasă la nouă seara. Pregăteam cină, mâncam și mergeam la culcare. Și, în tot acest timp, soțul meu era lângă mine, dar undeva la periferia viziunii mele: eram atât de obosită, încât nu-l observam. Când se apropia de mine să facem dragoste, îl respingeam. Mă enerva, pentru că eram extrem de obosită. Căsnicia mea mergea spre nicăieri. Căsnicia mea era pe muchie de cuțit. Și bine că am înțeles acest lucru atunci când nu era prea târziu.

Am parcat mașina și am plâns (am urlat chiar), mi-am făcut un brainstorm și am ajuns la concluzia că trebuie să devin o soție leneșă.

Desigur nu am ajuns la această concluzie imediat. La început am fost nevoită să-mi restructurez afacerea, pentru a putea lucra de-acasă, ieșeam doar pentru întâlniri extrem de importante. Unele responsabilități le-am delegat noilor angajați, pe care înainte îmi era teamă să-i angajez (mă gândeam că toți sunt incompetenți și nu vor putea face munca așa cum trebuie).

Și nu acest lucru a fost cel mai dificil în transformarea mea. Mai dificil a fost să-mi permit să fiu leneșă – pentru mine era o sarcină complicată. La început, perfecționistul din mine se împotrivea noului mod de viață: găteam, călcam și spălam totul să strălucească. Apoi, încet, încet am început să înlocuiesc aceste activități inutile cu altele, mai apropiate de inima unei femei. În loc de supă – mergeam la fitness. În loc de călcat – la cosmetician. În loc de plăcinte – la shopping. Și după cum știți, te obișnuiești repede cu lucrurile bune!

Am devenit mai calmă și mai deschisă, de parcă am învățat să respir și să simt altfel. Am început să observ cât de frumoase sunt frunzele toamna și cum aerul dimineților de noiembrie sună ca un clopot, cât de dulce este cafeaua de la Starbucks cu notă de dovleac. Am început să iubesc s*xul – nu numai noaptea, ci și dimineața. Nu numai în pat, dar și în duș și în mașină. Am învățat să nu-mi ignor impulsurile interioare, ci să le dau frâu liber.

Da, soția leneșă este cea mai dorită, pentru că ea are timp pentru sine, nu numai pentru ceilalți.