Despre senzația de pustietate interioară: Când, cum și din ce cauză apare?

Deseori se întâmplă ca omul să trăiască cu senzația pustietății interioare încă din fragedă copilărie, fără să conștientizeze acest lucru. Acesta doar presupune că se deosebește cu ceva de alții – este mai dependent de părerile străine, de aprecierea cuiva. Îi vine greu să rămână singur, pentru că imediat apare acest sentiment greoi de pustietate interioară. De aceea, acești oameni sunt foarte comunicabili, pot deveni chiar un fel de suflet al companiei.

Însă iată paradoxul: însăși omul este nevoit să depună mari eforturi pentru a comunica, pentru că orice fel de comunicare pentru el presupune posibilitatea de a fi evaluat, iar fără comunicare el rămâne ca în vacuum – căci el nu poate să se asigure emoțional de unul singur. El are nevoie de surse exterioare permanente.

Astfel de oameni sunt perfecționiști – căci dacă faci totul perfect, ai mai multe șanse de a fi apreciat și lăudat. Pentru ei contează foarte mult felul în care arată, cât de stilat și scump sunt îmbrăcați.

Senzația de pustietate interioară se formează de cele mai multe ori încă în copilărie, în urma insuficienței de dragoste și grijă din partea părinților și invers, din cauza dragostei și grijei excesive.

În primul caz, necesitățile copilului de a fi iubit sunt ignorate, și, pentru a supraviețui, copilul începe să evite durerea cauzată de faptul că este respins, iar împreună cu durerea el evită și alte emoții și dorințe ale sale.

În al doilea caz, părinții ,,își doresc” prea multe și prea des în locul copilului. Ei nu aud adevăratele necesități ale copilului și nu le iau în considerație. La un astfel de copil nu se formează limitele normale, dar și se distruge legătura cu sine însuși, cu propriile emoții, dorințe. Adesea, o parte din personalitate este înlocuită de introiecțiile părinților.

Drept rezultat, la maturitate lipsește încrederea față de lume. Atunci când părinții nu au suficientă grijă de copil, acesta are convingerea că ,,Nu are cine să aibă grijă de el în această lume”. Iar când au grijă în exces – ,,Noi te protejăm pentru că lumea este periculoasă”. De asemenea, apare incapacitatea de a recunoaște emoțiile altora, pentru că e dificil să le recunoască pe cele proprii.

Se întâmplă, că pustietatea interioară se manifestă la vârsta maturității, atunci când omul simte emoții insuportabile o perioadă îndelungată de timp, și pentru a supraviețui blochează inconștient capacitatea sa de a simți.

Această problemă poate fi soluționată cu succes în cadrul psihoterapiei. Chiar și la primele etape, când este identificată cauza apariției, se găsesc emoțiile care au fost blocate, sentimentul de pustietate, de regulă, scade.