Iată cum să vorbești cu oamenii negativi: 5 strategii pozitive de comunicare

Este greu să contactezi cu oameni negativi. Nu știm din ce cauză, aceste persoane emană o energie negativă oriunde ar fi. Și din păcate, ne cuprinde și pe noi un sentiment de furie și nedreptate atunci când ne aflăm în preajma lor.

Este un lucru firesc, dar nu trebuie să lași emoțiile să-ți controleze acțiunile. Cât nu ți-ar fi de greu încearcă să fii empatic, întrucât nu poți ști prin ce a trecut această persoană.

Așadar, ai putea oare să ai o atitudine pozitivă față de oamenii negativi? Sigur că da! Iată 9 strategii care te vor ajuta.

1. „Sper că în scurt timp vă veți simți mai bine”.

Un astfel de comportament poate surprinde o persoană negativă. De ce? Pentru că acestea, de regulă, sunt obișnuite cu faptul că vor fi respinse sau luate în râs. Dacă vei manifesta un interes față de ele, s-ar putea ca și punctul lor de vedere să se schimbe.

2. „Există ceva ce vă îngrijorează?”

În acest caz, există riscul ca persoana să vă atragă într-o discuție contraproductivă. Dacă se va întâmpla asta, refuză amabil să participi la o astfel de discuție. Însă chiar și așa, este foarte posibil că persoana negativă să se afle într-o situație dificilă și are nevoie să fie ascultată. Amintește-ți că într-un anumit moment cu toții am fost persoane negative. Probabil că atunci această întrebare ne-ar fi ajutat.

3. „Cineva te iubește și are grijă de tine”

Crezi că e prea de tot? Nu e chiar așa. De câte ori am fost în situațiile în care credeam că suntem singuri împotriva lumii? Atunci când îi spunem persoanei această frază, îi amintim că nu este singur în lupta pe care o duce.

4. „Nu poți și n-o să îndrăznești să-mi influențezi mersul gândurilor”

Fii tare, menține-ți poziția, apără-ți dreptul de a gândi pozitiv. Nu-i lăsa pe alții să te împiedice să-ți trăiești viața pozitiv.

5. „Oamenii văd negativul dvs. și asta îi afectează”

În raport cu o persoană negativă trebuie să încercăm să fim respectuoși. Această afirmație este eficientă doar atunci când este constructivă. O persoană negativă va trece repede în defensivă dacă va simți iscarea unui conflict. De aceea, fii amabil, zâmbește și formulează-ți gândurile constructiv.