Există oameni pe care ai vrea să-i scoți din minte, dar îți amintești adesea de ei. Iată de ce se întâmplă asta…

Există oameni de care ne amintim adesea. De exemplu, prieteni vechi sau rude moarte, profesoara din școala primară care țipa sau o cunoștință ocazională. Și e bine dacă ne amintim de ei cu un sentiment plăcut. Dar se întâmplă că amintirile despre acest om apar atunci când nu-ți dorești.

Se mai întâmplă că îți dorești foarte mult să scapi de aceste amintiri, dar ele oricum îți apar în minte. Îți dorești să ierți, să eliberezi, să mulțumești, însă din anumite motive ele apar, în ciuda tuturor încercărilor.

Cunoașteți sentimentul? Și de ce apare în anumite situații?

Toate gândurile noastre, chiar dacă sunt despre alți oameni, oricum sunt mai mult despre noi, decât despre ei. Chiar dacă ni se pare că motivul sunt ei, noi suntem cei care ne amintim. Și nu oarecum, ci în anumite situații. Cele mai multe dificultăți pe care le simțim, sunt interne. Chiar dacă nu vrem să recunoaștem asta.

Deseori, oamenii de care ne amintim – nu sunt decât niște părți ale personalității noastre care bat la ușa conștiinței, cu rugămintea de a le permite să intre și să fie acceptate. Iar vocea străină neplăcută care spune numai răutăți, este una dintre ipostazele vocii interioare, care transmite sincer gândurile subconștientului nostru.

Pentru a înceta să-ți amintești de cineva, este important să înțelegi că toate cuvintele lui – sunt ale tale. Și sentimentele sunt ale tale. Și reflectă acea parte din tine pe care ar fi bine să ți-o atribui. Poate că acest lucru îți va deranja puțin imaginea ideală de sine, dar o va face mai reală, mai plină de viață.

Dar ce faci dacă îți amintești de cineva cu dragoste și dor? Vrei să eliberezi, să uiți și să mergi mai departe, dar nu poți. Iubești acea persoană și n-o poți scoate din minte?

În acest caz, este același lucru. Omul de care ne este atât de dor, adesea e partea noastră lipsă. Și este important să înțelegem că dacă o vedem în celălalt, atunci ea este deja în noi. De aceea, trebuie să o observăm, să o acceptăm și să o dezvoltăm în noi. Atunci și nevoia din exterior va fi mai mică.

Asta nu înseamnă că nu vom mai avea nevoie de oameni. Vom avea nevoie, doar că în altă formă. Nu ca de niște obiecte pentru proiecții, dar ca oameni separați, vii și diferiți, pe care putem învăța să-i iubim.