Despre femeia modernă și locul ei în această lume: 25 de Gânduri înțelepte de la Sharon Stone!

Sharon Stone nu este doar o actriță extrem de talentată, dar și una dintre cele mai înțelepte vedete de la Hollywood. Are deja 60 de ani, însă femeia nu și-a pierdut simțul umorului și farmecul. Ea continuă să își uimească fanii cu perle interesante, în care găsești mai mult adevăr și înțelepciune de viață, decât în sfaturile unui guru experimentat. Cel puțin, în ceea ce ține de femeia modernă și locul ei în această lume.

1.Expresia feței unei femei contează mai mult decât hainele pe care le poartă. 

2.În California locuiesc 400 de mii de blonde cu nasuri identice, buze imense, cu implanturi în obraji și dinți albi. Și cineva le găsește atrăgătoare?

3.În prima jumătate a vieții, fața ta este ceea cu ce te-ai născut. În a doua jumătate – este ceea ce meriți.

4.O femeie se schimbă pe tot parcursul vieții. E ca și coafura – nu poți mereu să ai mereu aceeași coafură. Pe parcursul vieții ne dezvoltăm și ne schimbăm, învățăm și ne maturizăm. Privim viața altfel și viața, la rândul ei, ne privește în mod diferit.

5.Chiar și cea mai scumpă cosmetică și cea mai frumoasă coafură nu pot face o femeie să fie frumoasă. Cele mai frumoase, cele mai deosebite femei sunt acele care au în spate înfrângeri și ridicări. 

6.Ideea despre tinerețea veșnică este un mit. Eu nu vreau să fiu ,,o frumoasă care nu îmbătrânește”. Eu vreau să fiu femeia, care arată bine la orice vârstă.

7.Ava Gardner era cea mai frumoasă femeie din lume. De ce? Nu a făcut nimic cu înfățișarea sa. Ea arăta ca o femeie și nu a încercat niciodată să arate ca o fetiță.

8. O femeie frumoasă este mereu bună față de toată lumea. Ea nu acceptă concurența, intrigile sau trufia.

9.Dacă ești deșteaptă, vei fi și frumoasă. Nu există femei urâte. Cineva este frumoasă ca un trandafir, cineva – ca un cactus.

10.Niciodată nu m-am gândit în serios, dacă sunt frumoasă sa nu. Dar știu un truc magic: abilitatea de a crea iluzia de atractivitate. Atunci când femeia intră în cameră, cei prezenți nu reacționează la frumusețea ei, ci la puterea și energia, pe care o emană.

11.La anii mei mă simt mai liniștită și mai încrezută ca niciodată. Nu știu dacă e legat de spiritualitate sau pur și simplu am devenit mai înțeleaptă. Cu vârsta devii mai selectivă în oamenii cu care petreci timpul și în acțiunile pe care le faci.

12.Oamenii se tem să se schimbe, așa le pare că vor pierde ceva. Ei însă uită că doar așa pot obține ceva nou și unic.

13.În această viață, nu contează cum cazi. Este important, cum te ridici.

14.Devenind budistă, am înțeles că rușinea a fost inventată de oameni. În natură nu există rușine. Aceasta este nimic altceva decât o metodă de manipulare a oamenilor.

15.Femeile pot fi capabile să simuleze orgasmul. Dar bărbații pot simula o întreagă relație.

16.Mai bine să fii singură, decât singuratică într-o relație.

17.În pat cel mai mult îmi place să citesc scenarii.

18.Moartea mi-a bătut la ușă cu degetul ei ciolănos de multe ori, însă eu nu i-am deschis. Ea m-a învățat din nou să trăiesc. Această bătaie în ușă m-a trezit.

19.Într-o zi, fetele însuși devin bărbații cu care visau odată să se căsătorească. 

20.Niciodată nu te culca cu cel, care are mai multe probleme decât tine.

21.Înainte trebuia să fii renumit pentru a-ți permite să faci un scandal, acum un scandal te poate face renumit.

22.Femeia trebuie să-și știe prețul, dar să nu-l spună nimănui.

23.Bărbații nu pot suporta amestecul exploziv de frumusețe și inteligență.

24.Chirurgia plastică nu e pentru mine, dar nu judec femeile, care aleg să recurgă la ea. Dacă asta te face fericită, de ce nu?

25.Să fiu sinceră, am încercat și eu botoxul și nu o singură dată. Din fericire m-am oprit la timp, pentru că nu vreau să mă schimb. Vreau să rămân eu însămi. Eu vreau să fiu văzută ca o femeie cu mulți ani frumoși în spate.