Iată cum pisica te avertizează atunci când energia negativă intră în casa ta! Fii atent la aceste semne!

Pisica este una dintre cele mai mistice creaturi de pe planetă. În antichitate oamenii le onorau, în Evul Mediu se temeau de ele, iar în prezent au început să le iubească.

Unele persoane le iubesc mai mult, decât pe oricare alte animale și le aleg drept animale de companie. Pisica are o putere magică capabilă să protejeze familia și casa unde locuiește de energiile negative.

Care pot fi semnele, că pisica a simțit prezența unei puteri negative?

Pisica simte energiile negative și reacționează. Atunci când felina simte spiritele în casă, primul lucru pe care îl face este să le urmeze pentru a le afla intențiile. Ea poate ocoli intenționat un loc anume în casă sau din contra să îi acorde prea multă atenție.

Pe viitor ai putea acorda o mare atenție gesturilor sale – dacă tot revine într-un anumit loc, dacă are o postură tensionată sau privește continuu la ceva anume.

Dacă pisica refuză mâncarea obișnuită sau să se joace cu jucăria preferată, e cazul să te gândești, dacă în casa ta nu a venit un oaspete nepoftit, care nu îi este pe plac sau unele lucruri noi, care au ajuns în casă de la oameni cu intenții rele.

În unele cazuri pisica poate părăsi casa pe neașteptate. Astfel ea poate lua cu sine energia negativă sau pur și simplu nu a reușit să facă față spiritului stabilit în casă.

O altă putere a pisicilor este cea de vindecare. Indiferent de culoarea blanei, ele au acest efect asupra familiei din care fac parte. Una dintre metodele de a te trata cu ajutorul pisicii este mângâierea ei, acest gest ajută la eliberarea stresului emoțional și mental.

Oamenii de știință au demonstrat, că este benefic pentru sănătate să dormi împreună cu cineva, de ce să nu o faci cu pisica?

Deseori felinelor le este interzis să doarmă în patul stăpânilor și chiar sunt alungate din dormitor. Pisica are capacitatea de a ameliora somnul stăpânului, contribuind la relaxarea și protejarea lui în timp ce acesta se odihnește.

După cum s-a dovedit, undele sonore emise de feline au un efect benefic asupra stării emoționale și psihologice a oamenilor. Torsul pisicii calmează și luptă eficient împotriva insomniei proprietarului. Psihologii recomandă să comunice cu pisicile celor care suferă de nevroză și stări depresive.